aura maru

despre tot şi alte nimicuri

2012-01-16T22:24:00.001+01:00

taraf

2012-01-09T14:39:00.000+01:00

cât timp am merspe kastanienalle spre locul cu falafel
pe partea cealaltătaraful de strânsură
s-a oprit la maitoate cafenelele
între noi eraumaşini treceau tramvaie turişti
alergând cuîngheţată în mână
cu toate astea îiauzeam perfect
mi se părea că măurmăresc
încercam să nu măuit
de fiecare datăcând întindeau păhăruţul ca să ia banii
era de parcă l-arfi întins spre mine peste stradă
ameninţător

m-am simţitdeodată ca la începutul anilor 90
la nunţile aceleaunde se cânta la trompetă
şi eu eram mică şidormeam pe umărul lui nanu
aveam o batistăalbă legată de braţ
şi căciuliţă delână
erau multedulciuri prăjituri pline de zahăr umed
oamenii eraufericiţi cum nu se poate de fericiţi
vin şi sarmale şiporci şi plăcinte şi dansuri extatice
şi orchestre şiprimele filmări color şi autobuze cu invitaţi
nimeni nu părea săse gândească la anii turbaţi
prin caretrecuseră
îmbătrâneau sărbătorind

apoi se uitau dincând în când la filmele acelea

ale căror peliculese înăcreau fără şanse de recuperare
se amuzau

pentru că unul sesmulgea brusc
din dans cu toatăputerea
şi cineva îl ţineaatât de strâns încât
îi rupea cămaşa

sau pentru căaltul

dansând la masă cutoţi
cu paharele înmână
într-un accidentabsurd îşi varsă votca din pahar
drept pe chelie
picăturile i sescurg patetic pe faţă
apoi îşi şterge cupalma chelia
şi bea dinpalmă
râzând

pur şi simplu Cohen

2011-12-30T11:28:00.001+01:00

duty free

2011-12-26T14:52:00.001+01:00

duty free / noduty[1]
faţă de nimeni

mă ţin depaşaport cu oareşice nepăsare
aici suntem toţicei care nu avem arme
cei care nu ducemdroguri în papuci

cei care purtămmai puţin de 100 ml de lichid în geantă
cei care ne-amîmpachetat cu succes cele 20 kg de lucruri
indispensabile
curând vom fi unpunct verde pe un panou
dumnezeu se vauita de foarte aproape
ca un microbiologla monade

ultima dată cândam zburat ne-au spus că întârzie
ezitau noi nebuluceam la coadă
apoi au venit şine-au zis că avionul
trimis de urgenţăde la munchen era plin de gheaţă
şi ne-au chematafară
şi ne-am căţăratcu toţii să suflăm deasupra
şi a început săse topească
când ne-au datvoie să intrăm am înjurat fiecare în limba lui
care pentrufiecare altul nu era decât o horcăială

zborul ne-aanesteziat
curând mi-amproptit capul în geam
să urmăresc cumnorii de la vest la est alternează
din valuri miciîn valuri mari ascuţite să văd
şi de data astacum arată turbulenţa de deasupra ungariei
ungurul dindreapta s-a întristat
capul meu acoperiseîntr-adevăr geamul

şi îl vedeam cumîşi întinde cu toată puterea gâtul

de fiecare datăcând eu lăsam puţin capul pe fotoliu
să se odihnească

apoi am lăsatcapul în pământ
aterizasem

urmau zilele muteîn care lucrurile se traduc încet

în lucrurile deacasă
contururile sesuprapun inexact

aici şi acolo
aici şi acolo

my diplopia makes sense, doctor[2]
ceva îmi spuneacă într-o zi asta
o să-mi salvezecreierul de la supraîncărcare

[1] (engl.)nicio obligaţie

[2] (engl.)vederea mea dublă are sens, doctore

ce a văzut Berlinul, pe 11.11.11

2011-12-23T14:23:00.000+01:00

doar o parte din ce am văzut, în una din serile mini-festivalului "translating hip-hop" de la haus der kulturen den welt. partea pe care cineva a filmat-o e cu beatboxerul german mando.

partea pe care nu a filmat-o nimeni e cu (sound)poetul zimbabwian Chirikure Chirikure, dar iată un poem (e la fel de overtly political în mai toate).

mai greu de descris / imaginat e cum improvizează cei doi, împreună (deşi, era de presupus, vocabularul primului s-a dovedit neputincios în faţa cuvintelor, la un moment dat).

apoca-lipse

2011-12-16T02:14:00.000+01:00

mi-am tot spus că voi scrie despre recenta şi scurta mea aventură în lumea artei contemporane, care m-a însufleţit şi mi-a confirmat ceva din intuiţiile mele în ce priveşte poezia- cum ar trebui să arate o poezie (o artă, dacă ţii la lumea nouă -dar cât de nouă?- , unde mijloacele de expresie se amestecă până la disoluţie), o poezie care n-ar renunţa nici la ceea ce e, în est, o anumită digestie a lumii şi a vieţii şi a dramelor, dar are în vedere şi ceea ce e mai nou şi mai bun în felul de a face artă acum, în vest. altă întrebare - ce să faci cu intuiţiile.
dar voi scrie despre asta, şi despre instalaţiile şi performance-urile pe care le-am pus la cale. şi poate despre cei care ştiu mai mult despre ce să faci cu intuiţiile.

acum însă singurul lucru despre care mă simt cumva forţată să scriu e sentimentul acesta de apocalipsă pe care-l am, hic et nunc. şi nu doar pentru că azi întreg sistemul de monitorizare a trenurilor urbane în berlin a cedat cu totul. de neconceput că o asemenea caracatiţă, tehnic vorbind, poate depinde de o ... "cutiuţă de monitorizare" (?) care a fost afectată. şi nu se ştie când va fi repus în funcţiune. se ştie doar că vom ajunge mult mai greu la aeroport, zilele astea.

dar nu e numai hic et nunc. mâine sunt alegeri, acasă. iar? da, da, iar. nu mai e nici măcar amuzant. nici trist, nici absurd. îmi lipsesc calificative. "alegeri" au fost şi în trasnistria, săptămâna trecută. unde lucrurile sunt acum şi mai în ceaţă decât de obicei. "alegeri" şi în rusia (ce axă perfectă, de la est spre vest, spre prut: rusia-trasnistria-moldova). apoi, occupy moscow. la ceva timp după occupy wall street. nicio legătură cauzală între.

acum, nicio iluzie că aş putea, cu propriile-mi forţe, să schimb ceva. pe post de încheiere, o lucrare a lui Francis Alÿs, politică într-un fel foarte cuminte, dar foarte puternic.

http://www.francisalys.com/public/hielo.html

Ce mai lipsea, la hotarul de pe Prut

2011-11-11T11:18:00.001+01:00

iată (no comment)

http://jurnal.md/ro/news/20-de-camile-blocate-la-vama-moldo-romana-video-212543/

Poesis Internaţional

2011-10-08T11:19:00.000+02:00

a ajuns la nr. 6. Iată-l:

Poesis International nr.6

viaţa cea nouă (osuar)

2011-10-02T19:18:00.004+02:00

viaţa cea nouă cu tot cu berlinul ei
mă împinge în colţul cel mai îngust
şi strângându-mă fără să mai pot respira
îmi reaşază unul câte unul oasele

şi când îţi spun că toate lunile astea
mi-am simţit faţa călcată în picioare
am în minte un pantof pătrat al unei femei la berlinale
osul tălpii ieşit nesănătos într-o parte şi pielea maro a pantofului
ca şi pielea albă a piciorului repetând prosteşte virajul

şi aceasta e umilirea cărnii ţinându-se strâns de oase
şi isteria când steaua de oase aceeaşi de când am venit pe lume
nu încape în nici unul din aceste oraşe

viaţa cea nouă cu tot cu berlinul ei
mă împinge în colţul cel mai îngust
şi strângându-mă fără să mai pot respira
îmi reaşază unul câte unul oasele

ultimele imagini de acum doi ani
când îmi simţeam scheletul arcuindu-se
înainte să se arunce cu putere cât mai departe

un boschetar bătrân cufundându-şi braţul
prin gura unei pubele înalte
mâna lui osoasă desfăcând brusc degetele printre
pungile amestecate în sucuri abjecte
(un minut fără să respir
braţul lui ca o ancoră
oţetul în valuri)
ca să scoată la suprafaţă o pâine o pâine întreagă
o pâine uscată din care muşcă imediat şi dispare

viaţa cea nouă cu tot cu berlinul ei
mă împinge în colţul cel mai îngust
şi strângându-mă fără să mai pot respira
îmi reaşază unul câte unul oasele

degetele tatălui meu întoarse nefiresc în sus
pentru că tot inventând noduri
ascunzând tăieturi sub cicatricele cele mai frumoase
oasele învăţaseră să fie altfel

şi degetele unui bărbat tremurător
căruia i-am strâns mâna ca unui străin şi
i-am simţit oasele falangelor topindu-se gelatinoase

băieţelul care căzuse de pe salcie şi avusese fractură deschisă
băieţelul care căzuse de pe salcie cu tot cu jumătate de salcie
şi m-a durut pentru salcie pentru că nimeni n-ar fi putut s-o prindă la loc
aşa cum îi sudaseră lui oasele

întotdeauna a fost ceva umilitor în îndărătnicia oaselor
şi ceva mult mai umilitor când la prima lovitură
se rup neputincioase

viaţa cea nouă cu tot cu berlinul ei
mă împinge în colţul cel mai îngust
şi strângându-mă fără să mai pot respira
îmi reaşază unul câte unul oasele

ca în ziua aceea în jocul cel mai ciudat
pe care istoria putea să ni-l servească nouă
copiii întârziaţi ai pereistrocii şi în care ne credeam
nemţii şi ruşii sau pur şi simplu mercenari turbaţi
în căutarea secretului celuilalt băieţi şi fete laolaltă
dintre toţi care alergau în jurul blocurilor şi garajelor
singură eu n-am uitat durerea braţului sucit în afară
şi mâna celuilalt înfăşurată strâns în jurul toracelui

până când aproape oprindu-ţi respiraţia îţi cere triumfător parola
şi nu e nimic de spus şi îţi auzi oasele scrâşnind
şi mai bine ai muri stâlcit ţinându-te de acest cuvânt
cu picioarele şi cu braţele

viaţa cea nouă cu tot cu berlinul ei
mă împinge în colţul cel mai îngust
şi strângându-mă fără să mai pot respira
îmi reaşază unul câte unul oasele

şi acesta e râsul meu când carnea se dezleagă
şi îmi ies din piele şi vă alerg în faţă

Viaţă de microbuz

2011-09-17T23:57:00.000+02:00

(în atmosfera zilelor următoare, fragmente dintr-un text de prin februarie 2010, scris chiar în timpul unei călătorii Buc.-Chişinău: )

Oximoron. (...) După ce aşteptasem preţ de două ore în microbuzul îngheţat, după ce pornisem, într-un final, picioarele dezmorţindu-mi-se încet-încet, pe marele ecran de pe... iconostasul salonului (altarul fiind, y compris, „loja” şoferului) şi-au făcut apariţia, nonşalante, litere chirilice (eu aducându-mi aminte, brusc, de protestele internauţilor din Moldova care cereau dublarea filmelor de la cinematograful Patria şi în limba română). Cei doi pasageri din spatele meu, soţ şi soţie, domnii S., originari din România, şi-au continuat chicotitul (...)
Şoferul ne promitea că filmul ne va teleporta, din Mercedesul care avea să ne treacă peste Prut (20 de inşi: 19 români şi un rus), la „Galivud”. M-am gândit să mă ofer ca translator. (...) În timp ce pe ecran textul rusesc pe care—n-avui încotro—l-am ingurgitat, abandonându-mi lectura, se stingea, lăsând loc primelor imagini, o muzică de-a dreptul tragică ţâşnind din boxe, mi-am oprit gâtul în semi-flexiune spre cei care n-aveau să priceapă o boabă din cele 8 sau 9 episoade pe care şoferul (un ins aproape afazic) le anunţa glorios. Dar, se părea, traducerea nu ar mai fi avut rost. Filmul prezenta scene de război (al Doilea Mondial), iar lucrurile erau cât se poate de simple, dincolo de cuvinte. Steluţele pe frunţile soldaţilor Armatei Roşii faţă în faţă cu arma unui comandant neamţ; ieşirea eroică a unui ostaş sovietic din groapa în care fusese aruncat după o pseudo-execuţie pentru ne-trădare. Nimic mai universal, nicio limbă mai inteligibilă decât asta, mă bucuram în secret. Un glonţ, două gloanţe. O execuţie, două execuţii, o cană de votcă, două căni de votcă. Altfel spus, filmul le oferea suficiente semne. Lenin, Stalin, Hitler—transparenţă. În faţă, un bucureştean cu mină gravă îşi împlântase ochii în ecran, gustând, volens-nolens, din trama pe alocuri hiper-sentimentală, reluând la nesfârşit scena cu soţia cu părul în cosiţe sărutând bravul (de acum) soldat, un copil blond ţinându-l pe tată de mână.

Şi-n timp ce mâna eroului străpungea ţărâna butaforică ieşind la lumină, microbuzul penetra pasajul de la Unirii. (...). „Vperiooood!” (şi tocmai treceam pe lângă Universitate). Supravieţuitorul, acum comandant, plângea în faţa soldaţilor (şi lăsam în urmă TNB-ul).

...Viaţă de microbuz, mi-am zis(...)

de vederea de fapt

2011-09-12T22:18:00.001+02:00

se întâmpla să locuiesc pe o stradă unde casele aveau pereţi de sticlă

viaţa de dinăuntru părea atât de frumoasă

încât mai toţi nou-veniţii erau gata să lingă geamurile

numai să-i vadă bându-şi ceaiul aromatizat mâncându-şi wurştii sau

plimbându-şi setterul prin casă

aceea era viaţa cea nouă şi adevărată şi

deşi nu m-am dus niciodată foarte aproape

ceva se întâmplase cu ochii mei

obişnuiţi să se ascundă după draperiile pe care le întindeam

pe nesimţite între mine şi oameni

îmi amintesc de vara lui 95 înainte să plec pentru a doua oară la constanţa

am prins vreo douăzeci de insecte de toate speciile şi mărimile

pe care le-am ţinut captive într-un borcan

timp de câteva săptămâni

era ceva fermecător în captivitatea lor credeam

cu toată tăria că au o viaţă fericită le aruncam firimituri în fiecare zi

dar aveam de gând să trec frontiera cu ele şi să le dau drumul acolo

în r o m â n i a

din raţiuni pe atunci cu totul nebănuite

fireşte am uitat borcanul acasă la întoarcere l-am găsit gol

şi am înţeles că cineva le eliberase

continui să merg pe strada asta fără să ştiu despre destinaţie

şi deodată îmi vine să întorc capul şi să îi văd pe toţi

prin ochiul meu pentru care lucrurile scârţâie de claritate

prin borcanul cu fluturi şi muşte

prin peretele de cristal al casei

printr-un ecran

în spatele căruia apar personaje volubile de altădată

toată spuma din jurul corpurilor se descoperă

şi printr-o lupă

văd cum stau ascunşi în carne tremurând

în gesturi rotunde şi haine bufante şi bucle şi voci

toate acestea deasupra unor inşi chei şi drepţi

care sclipesc în toţi ceilalţi oameni

un fetiş

2011-09-05T22:54:00.000+02:00

de un minimalism trist

2011-09-03T12:45:00.001+02:00

Salonul Internaţional de Carte. pentru că numai "Internaţional" nu e. m-am repezit spre cele trei rafturi (sic!) etichetate "Franţa" ca să descopăr că, din cele vreo 10 cărţi, 5 erau dicţionare.
era înainte de Republica guvernată de Sandu Vakulovski şi Moni Stănilă (un maraton de 2 zile).

m-am bucurat însă să revăd, ieri, oameni pe care nu-i văzusem de luni bune. care să cumpere o carte recomandată de mine. şi să-mi împrumute una de care nu făcusem rost încă (ultimul roman al lui Eco).

iar cu o zi în urmă, îndreptându-mă spre standul Arc să-mi iau, în sfârşit, volumul Lilianei Armaşu, pe care îl îndrăgisem a priori, am întâlnit-o pe însăşi autoarea. am rămas împietrită, pentru câteva secunde (atât de mare fusese coincidenţa). am vorbit (mai degrabă, am fost întru totul de acord) despre debuturi, cărţi şi timpi de scriere, viaţă literară şi viaţă literară în afara vieţii literare, singura care contează.
despre "Singurătatea de miercuri" a scris G. Chiper în Contrafort (aici). a luat premiul pentru Poezie al US 2010.

a, da, pe Aleea Clasicilor a fost inaugurat bustul lui Păunescu. no comment.

suficient de senzaţional

2011-08-30T22:28:00.000+02:00

încât să rup tăcerea de aici.

mergeam azi spre Librăria din Centru, unde avea să se întâmple Seara Poetică a Ilenei Mălăncioiu şi... o creangă mare cât mine s-a desprins dintr-un arbore de vreo 20 de metri şi a căzut la o secundă distanţă, în urmă. nu m-am întrebat a cui e vina şi cum lucrează serviciile respective din cadrul primăriei ch-ău, nu m-am gândit nici la "carpe diem" etc. a fost pur şi simplu atât de suprarealist şi magic, încât am mers multă vreme zâmbind maşinal şi gândindu-mă că dacă voi întoarce capul în urmă, voi vedea creanga târându-se după mine.

şi chiar dacă toate astea m-au dezlocuit pentru o bucată bună de timp din mine însămi, a fost o seară de poezie bună, în care am reuşit s-o înţeleg mai bine pe I.M., care, printre poeme, a vorbit, laolaltă, despre scriitori vs. politică & securitate (unde ar fi paranteze largi de deschis, dar I.M. a zis cel mai bine : "cine are talent oricum rămâne" şi "doar p-u că eşti pur moral nu..."), scriitori vs. scriitori, scriitori vs. ei înşişi. iar în toate astea n-a fost pic de egocentrism, cum ar fi putut să fie.

la final, cineva i-a trimis un bileţel, întrebând-o dacă s-a gândit vreodată să se lase de literatură. hai să pun un poem de-al Ilenei Mălăncioiu (din volumul omonim, 1973), în semn de "bine că nu":

Crini pentru domnişoara mireasă

Crini pentru domnişoara mireasă,

Crini albi şi cărnoşi, cum n-am mai văzut,

Ca şi cum nunta veşnică acum a fost descoperită

De un mire tînăr şi neprefăcut.

Ce purtaţi, domnule mire, în buchetul cu trei fire,

În buchetul cu trei feţe dumnezeieşti

Ca trei flori de crin aduse de foarte departe

Pentru nunta din poveşti.

Domnul mire nu poate să răspundă,

Domnul mire zboară peste nori,

În tăcere, domnişoara mireasă

Sărută cele trei flori

Ca şi cum n-ar fi flori de crin,

Ci feţe sfinte cu adevărat.

Ce purtaţi, domnule mire, în buchetul cu trei fire

Care trupul miresei l-au înviat.

cum se vede uneori realitatea

2011-07-24T21:32:00.000+02:00

(ochiul lui charles pennequin)

un minut pentru M. Ivănescu (1931-2011)

2011-07-21T17:54:00.000+02:00

cum se scrie o carte - şi ce înţeles poate avea o asemenea lucrare

însă pentru sunetele de afară străin, închis
într-o lume unde nu mai pătrund
cu ecourile lor luminile lumii de afară şi îşi închid
contururile de muzică pe care orice înscris

al unui lucru, al unei fiinţe îl aşează în cartea
uriaşă a firii, deschisă, şi întorcîndu-şi
filele cu texte uneori neînţelese, pe care ai vrea
să le opreşti - dar care curînd îşi

va întoarce ultima pagină
şi nu va mai urma decît cea de pe urmă foaie
şi aceea albă. şi cine

ştie mai cine are să vină să o îndoaie
şi va mai scrie un rînd doar şi o dată
şi va închide peste ea scoarţa crăpată.

şi tu, cartea asta care ţi-a fost
vremea, şi locul sufletului tău, nu ţi-a fost
în puteri s-o citeşti ascultînd-o în silabe

chiar dacă le-ai înţeles înţelesul,
şi în urechile tale au rămas albe,
şi ai citit doar cu ochii, şi mersul

înspre înlăuntru nu l-ai mai urmărit.
să trăieşti o vreme surd la răsfrîngerile
pe care în tine, în oricine ar fi trebuit
să le aibe rîsul şi plîngerile

din afară. şi pe urmă, cînd s-a închis
cartea, nici să nu mai ştii dacă rămîn
pentru altcineva, mai tîrziu, din ce-a scris
acolo, lucruri de înţeles cînd o va lua poate în mîini.

Poesis International

2011-06-29T12:27:00.001+02:00

a ajuns la numărul 5. iată-l:

Poesis International 5

Omagiu lui Pessoa

2011-06-26T13:38:00.000+02:00

un poem de Frederick Seidel

Am iubit odată.
Credeam că voi fi iubit.
Dar n-am fost iubit.
N-am fost iubit din singurul motiv care contează-
N-a fost să fie.
Mi-am descheiat mănuşile albe şi le-am dezvelit de pe mâini.
Am pus deoparte bastonul cu mâner de aur.
Am luat acest stilou...
Şi m-am gândit la cum mulţi alţii
Au mirosit trandafirul din vază
Şi au ridicat un stilou cu cerneală,
Şi au ridicat un munte...
Şi şi-au pus arma automată în gură,
Şi au zărit cum câinele lor de vânătoare tocmai ţintise.

the mainstream is always boring, someone said

2011-06-20T22:59:00.002+02:00

o imagine de la Month of Performance Art in Berlin.
aici, "Autobiographiction", un workshop-performance de Nicolas y Galeazzi
şi Joel Verwimp. pe scurt: două arhive personale în permanentă rescriere şi care, contopite cu biografiile celor care au rescris (subsemnata, inclusiv) / vor rescrie, duc spre "autobiograficţiunea" unui necunoscut Z. toate astea, de dragul cercetării artistice. de dragul avangărzii, la ea acasă la Freies Museum Berlin.

muţenia pământului

2011-06-02T15:57:00.000+02:00

acolo, departe
metaforă peste metaforă
ca o spumă
din care-mi ridic corpul

//

decât limba aceea stranie
pe care o vorbeam cu neruşinare
mai bine muţenia pământului care îmi
intrase în oase

//

aici, departe
îmbrăţişarea grea a unui bărbat orb
teama că ar putea muri strivit de gravitaţie
(îl rog să vorbească, să vorbească orice)
gura lui se deschide ca o prăpastie în
geografia caldă a capului

//

oasele mele pierzându-şi laptele

de curând

2011-05-22T22:40:00.000+02:00

seminar cu Adam Zagajewsky.
care şi-a jucat rolul (de "poet naiv", avea să mărturisească) până aproape de final,
cumva renegând propriul eseu (A Defense of Ardor).

el e "altul când scrie despre poezie". el "nu ştie nimic despre".

numai că tot acest joc mi s-a părut perfect justificat (la cum sunau unele întrebări).
s-a ferit cameleonic de majoritatea, şi poate prin asta mi-a răspuns la mai toate pe care eu le aveam.

în ultimele 10 minute a început să spună. câteva definiţii memorabile. şi care sunt doar atât.
şi, la întrebarea mea: "...da, atunci cred că se termină totul".

mai mult decât un poem (doar un link spre varianta engleză , pardon), nu ştiu ce să mai spun. (aproape că m-am dezvăţat să "tastez" pentru blog.)

seară ucraineană

2011-05-14T19:40:00.000+02:00

din motive care îmi scapă (poate, doar, pasiunea pentru limba asta foarte frumoasă;
de văzut mai jos în ceea ce-mi place mai mult din muzica lor.
şi traducerea unui poem al Halynei Kruk, o poetă pe care am citit-o, recent)

multe lucruri dispar mai repede
de Halyna Kruk

multe lucruri dispar mai repede decât
reuşim noi să le observăm
multe nici măcar nu apar
în câmpul nostru de vedere
ca omuleţul acela care trebuie împuşcat
în tirul de duminică din parcul de cultură şi odihnă
acum vreo douăzeci de ani
până reuşesc să-l ochesc
el nu mai iese de mult la suprafaţă
cine a omorât omuleţul-muritor
cu glontele acela minuscul
din arma aceea cu ţeavă strâmbă
cine a reuşit să-l observe?
cine a reuşit să ia ţinta
în cele câteva duminici repezi de vară
din care aproape totul e deja în trecut?

poem de dragoste

2011-04-25T10:14:00.001+02:00

dragostea mea de-ar fi să taci odată
sau să înceteze filmul în care te prefaci atât de viu
încât îmi vine să te scot mort în braţe

chel şi slab şi fără nume

cu uşurinţa studenţilor la medicină
când pescuiesc din căzile întunecoase

de-ar fi să se scurgă odată de pe corp
repertoriul de gesturi pe care îl învăţasem

capul întors teatral ultima dată

azi mi-aş scoate pielea de pe faţă azi
aş putea să mă întorc cu mâinile amputate

e ultima dată când spun lucrurile aşa
şi crede-mă asta înseamnă că mâine
voi spune lucrurile prima dată

mâine voi ieşi din mijlocul propriului glas
cu mierea şiroindu-mi pe piept pe braţe

şi coardele vocale vor fi cuţite şterse unul de altul
cu care voi sfârteca mulţimile pe stradă

rămâi cu bine dragostea mea în filmul tău
în hainele tale în pielea ta ai grijă să nu te sufoci
ca un prunc învelit în prea multe cearşafuri

o minge de mercur se închide tremurător şi patetic
deasupra unui corp rece şi drept

o lovesc scurt pentru totdeauna cu braţele

sus
rotindu-se în oglinda neagră
ultimele imagini:

un cap de copil muşcă un glob de păpădie;
gâtul lui subţire;
tulpina de lapte.

"mac şi memorie"

2011-04-23T15:39:00.000+02:00

(la roma)

poesis international, 4

2011-04-18T22:07:00.000+02:00

de găsit, citit aici (apar şi eu, cu o cronică la volumul lui m.duţescu)

stockholm şi mai departe

2011-04-16T12:55:00.000+02:00

alte două filmuleţe oferite cu generozitate de Alexandru Vakulovski (şi asta pentru că mi-e greu să rezum, acum, mai ales că Florenţa şi Roma au venit imediat după, tulburătoare) --

lectura de la Biskops Arno şi cea de la ICR Stockholm, de fiecare dată secundată de Pär Thörn, căruia îi mulţumesc pentru versiunea suedeză--

Lectură la Biskops Arnö

2011-04-07T10:10:00.002+02:00

alarmant, dar benefic contrastul între ceea ce scriu şi ceea ce face Pär Thörn, poetul suedez cu care lucrez în cadrul atelierului de la Biskops Arnö (organizat de ICR Stockholm). dintre cei 4 suedezi, el întruchipează poate cel mai bine deschiderea spre poezia conceptuală & "performance" (în cazul lui- incluzând muzică electronică), sound poetry (iar toate astea chiar par să aibă o "scenă" aici!).

poemul pe care l-am tradus, "Landskap" (Peisaj), e un poem-listă a obiectelor într-un peisaj post-apocaliptic. despre "metoda" prin care a fost creat, pe scurt: un algoritm cu numere (aleatorii, dar cu adevărat aleatorii, adică "true randomness") şi matrice.

în fine, iată un filmuleţ (prin generozitatea lui A.Vakulovski) cu ceea ce e o încercare de "performance" înaintea lecturii de sâmbătă de la ICR Stockholm (e vorba de lectura de acum două zile la colegiul de pe Biskops Arnö)

unde sunt

2011-03-31T16:53:00.000+02:00

atelier de traducere/poezie pe insula Biskops Arnö, organizat de ICR Stockholm, în care 4 poeţi români (din Ro şi Md) şi 4 poeţi suedezi îşi traduc -via engleză, of course- reciproc versurile

generalităţi, aici

specificităţi, pe blogul (generos al) lui Răzvan Ţupa

poeme mai vechi, mai noi

2011-03-18T13:37:00.000+01:00

o ... încercare de coerenţă (în Contrafort, nr. 1-2, 2011)

http://contrafort.md/numere/boala-schi-e-din-manualul-convalescentului

exagerări necesare

2011-03-16T02:15:00.000+01:00

un soi de ciudată memorie genetică

2011-03-15T02:18:00.002+01:00

mă face să citesc cu înfrigurare toate cronicile despre "incidentele" nucleare din Japonia. aceeaşi m-a făcut să văd, acum câteva săptămâni la Berlinale, "V subbotu" (Innocent saturday) al lui Aleksandr Mindadze. filmul e imaginea sâmbetei odioase după accidentul de la Cernobîl prin ochii unui tânăr activist de partid forţat să tacă, după ce ajunge -fizic- în chiar măruntaiele dezastrului, o sâmbătă grotesc de vie la care trebuie să ia parte, tergiversând evadarea (alături de cea căreia îi spune adevărul).

manualul convalescentului

2011-03-04T02:47:00.001+01:00

după ce moartea se mai retrage o dată şi cu un clic
peste întrerupătorul de chemat infirmiera stinge
dâra de neon din jurul corpului care pentru câteva zile
ţi-a dat o lumină aparte şi chiar cuvintele în noaptea
de dinainte păreau mai proaspete
înţelegi că singura boală pe care ai avut-o vreodată
e amânarea
faldurile ei peste carnea care e atât de simplă şi dreaptă şi
nici nu s-ar mai fi trezit dacă a doua zi
n-ar fi trebuit să trimiţi cele scrise în noapte

numai o clipă roba de spital
pare atât de diferită de hainele celor care
dorm de câteva zile îmbrăcaţi veghindu-te pentru că pe aceia
de la o mânecă la alta hainele îi ocolesc invers pe la spate—
până la urmă toate îţi zici în timp ce îţi pune peste rană
bandajul ca pe un mic scut toate înconjoară trupul toate îl apără

ridicol să mai lupţi împotriva lui acum pentru că
lucrurile sunt la locul lor şi în curând vei coborî
printre oamenii perfect asamblaţi şi simetrici
dar nici să-l mai porţi cu tot dinadinsul înainte
ai fi preferat să rămâi acolo cu pânzele azurii în chip de mormânt şi
tăietura ovală prin care aduseseră rana în lumină printre oamenii
aplecându-se deasupra ochiului ca deasupra unui diamant apoi
încercându-l cu zăngănitul metalic al cleştilor şi bisturiurilor

pentru câteva săptămâni fericite trupul e numai
o pernă de apărat rana sânge sclipitor şi negru
sub pielea albă şi se va scurge din nou în valuri dar
până atunci să te mişti oarbă prin odaie fără gravitaţie

(august/ decembrie 2010)

sticlărie

2011-02-06T00:56:00.002+01:00

(un ciob)

aveam cinci ani duceam într-un borcan cea mai
cristalină apă şi am căzut pe scările umede
cioburile au venit numaidecât peste pielea subţire a mâinii ascunzând
împletitura muşchilor iar artera tăiată şi-a căscat gurile împrăştiind în aer
un adevărat artificiu în contrapunct cu strigătul moartea
se aduna vocală cu vocală încă nu puteam s-o rostesc deşi
de câteva ori o mai simţisem
mă gândeam că sângele se va scurge tot pe asfaltul negru
aşa cum se dusese apa iar eu voi rămâne o siluetă
de sticlă şi mă voi ciocni repede repede de toţi oamenii
spuneam mi-e frică mi-e frică şi când întrebau de cine de ce
strigătul meu mai urca o treaptă octavă cu octavă până am adormit
cu garoul strâns peste tăietură căluş de închegat
sângele şi urletul care chemase oamenii (un copil moare!)

despre cartea Alcool: şi eu

2011-01-10T02:33:00.000+01:00

am aşteptat cu nerăbdare să citesc "cartea Alcool" a lui Ion Mureşan. până s-a întâmplat, a trebuit să mă mulţumesc cu multele cronici (pentru mine, prefeţe contradictorii). câtă luciditate poate/trebuie să rămână când se suprapun atâtea orizonturi de aşteptare?

între timp, a apărut nr.3 al revistei "Poesis Internaţional" şi... un alt ecou chiar în editorialul lui D. Păcuraru (poate fi citit(ă) aici).

de-ale minimalismului

2010-12-27T02:06:00.000+01:00

(chiar cu preţul celor 22 de minute)

Steve Reich, Double Sextet (Premiul Pulitzer pentru Muzică, 2009)

muzica indeterminată

2010-12-09T23:22:00.000+01:00

şi Rothko: prim-plan sau fundal?

eco & freud

2010-12-06T01:05:00.000+01:00

încă un motiv să aştept cu interes noul roman al lui Eco!
pe scurt: ştiam că "Cimitirul din Praga" urmează să apară în scurtă vreme la Polirom, în trad. Ştefaniei Mincu.
apoi am găsit, în "Suplimentul de Cultură" un fragment, în avanpremieră. e vorba de o scrisoare datată "24 martie 1897". surpriza şi coincidenţa a fost să descopăr, după ce lunile astea am citit cu oarece intensitate Freud, aluziile, dacă nu referinţele transparente, la doctorul "evreu neamţ (sau austriac, dar tot aia e)".

de sfârşit de noiembrie

2010-11-27T02:30:00.001+01:00

*
nu ştiu cum a trecut totul, de la ploile insistente (de la început) până la ninsoarea anemică de alaltăieri. unii s-au bucurat vâzând-gustând zăpadă pentru prima dată. alţii s-au ghemuit sub umbrele, nemulţumiţi.

îmi amintesc o după-amiază de octombrie în care am mers mult prin ploaia torenţială, neaşteptată, neanunţată. căutând strada X, cu harta oraşului udă în mâini. de unde până atunci ştiam că d-landul fierbe de contradicţii pe marginea problemei imigranţilor (de religie islamică, în speţă), în 5 minute străzile oraşului erau pline de femei în-văl-uite, toate ridicându-şi eşarfele de la gât pe cap, de spaima ploii.

*
şi o bagatelă care m-a făcut să zâmbesc, tot alaltăieri, cu prima zăpadă: în una din traducerile englezeşti ale Hecubei lui Euripide: "bitter gold" (i.e. aur amar).

*
punct şi de la capăt: mâine sunt alegeri, acasă şi aiurea. iar? iar. am urmărit, de departe, păpuşăria,
p-ă-p-u-ş-ă-r-ă-r-a-i-a. şi m-am ferit de aşteptări. nu de alta, dar e mai sănătos.
alte păpuşării, alte aşteptări: al treilea război mondial...

doar un pretext să revin pe blog

2010-11-20T23:54:00.001+01:00

nu pare oare contextul mai întreg când părţile (inegale cum sunt) îşi joacă tacit rolul?

bunăoară:

este o antologie (pe scurt, Maramureş + Basarabia, detalii aici). sunt şi eu.
va fi la Gaudeamus mâine (ora 15, Limes). voi fi?

Musique, pour le moment / Musique pour le moment

2010-09-19T23:58:00.003+02:00

(Noir Désir- Le vent nous portera)

septembrie: breviar

2010-09-15T11:54:00.000+02:00

* primele zile frumoase de toamnă la chişinău. abia acum cred că m-am regăsit (în el), după ce, de fiecare dată când mă întorceam -pentru puţin timp-, încercam să mă conving că e mai luminos, poate puţin mai fericit, în timp ce realităţile (venind pe contrasens) dărâmau virulent totul. după câteva săptămâni, am înţeles că oraşul acesta mai pulsează, (fie şi la scară mică) trăieşte, deşi fosilizat într-o crustă de câteva zeci de ani.

* zilele trecute am jucat petanque pentru prima dată. straniu, cumva eliberator. 6 globuri din oţel şi o bilă din lemn pot transplanta o mică franţă la câţiva km de chişinău. am fost în echipa globurilor-de-oglindă (ca cel al lui Escher, vorba vine) şi, la un moment dat, chiar mi-a reuşit o lovitură perfectă (în care globul mare ajunge exact în dreptul cochonet-ului).

* citesc în rusă, în ultima vreme. nu ştiu alţii ce cred, dar eu mă conving, pe zi ce trece, de fragilitatea/ neputinţa multor traduceri (din limbile mai... îndepărtate). uneori cărţile ies pur şi simplu şifonate, pline de atele în spatele cărora nu mai vezi decât imagini, nu limbaj etc.

jurnalul convalescentului

2010-09-12T19:53:00.000+02:00

ar trebui să te bucuri de aceste săptămâni în care nu se întâmplă nimic (nimic în afara limitelor rănii, căreia îi eşti sclav), viaţa oricum n-o să-ţi mai ofere prilejuri de ataraxie.

Poetica nemiloasă

2010-09-03T22:44:00.000+02:00

O cronică la "Arme grăitoare", de Em. Galaicu-Păun,
în "Contrafort", nr. 7-8, 2010

ploaie în luna lui... august

2010-09-01T01:02:00.000+02:00

a plouat... imens, indescriptibil, ieri, de Ziua Limbii Române, la Chişinău. s-a întâmplat să fiu la acea oră în chiar centrul oraşului (care, din Mecca -de pe 27 până pe 31 august, în fiecare an- s-a transformat brusc într-o mică Veneţie). iată măsura potopului: cum mulţi erau fără umbrele, cum a avea o umbrelă per om părea astfel un lux în aceste condiţii, ni s-a propus, în două rânduri, să le vindem...

Aşteptându-i pe barbari

2010-08-24T10:48:00.001+02:00

de Konstantinos Kavafis

- Ce aşteptăm, întruniţi în Forum?
- Azi trebuie să sosească barbarii.

- De ce, în Senat, e această apatie?
De ce stau senatorii şi nu legiferează?

- Pentru că azi vor sosi barbarii,
Ce legi să mai facă senatorii?
Când vor sosi, barbarii vor face legi.

- De ce împăratul nostru s-a trezit aşa devreme
şi stă în faţa celei mai mari porţi a oraşului,
pe tron, cu mărire, purtând coroana?

- Pentru că azi vor sosi barbarii.
Şi împăratul aşteaptă să întâmpine
pe căpetenia lor. Chiar a şi pregătit
un pergament, să i-l dea. A scris acolo
multe nume şi titluri.

- De ce consulii noştri amândoi, şi pretorii,
au ieşit azi în togile roşii brodate;
de ce şi-au pus brăţări cu atâtea ametiste
şi inele cu smaralde bogat scânteietoare?
De ce să poarte azi preţioase toiege
cu argint şi cu aur măiestrit încrustate?

- Pentru că azi vor sosi barbarii,
şi asemenea lucruri îi orbesc pe barbari.

- De ce retorii noştri demni nu se-apropie iar
să-şi arate elocinţa, să-şi spună ale lor?

- Pentru că azi vor sosi barbarii,
şi pe aceştia îi plictisesc perorările şi predicile.

- De ce, deodată, atâta îngrijorare
şi răvăşire? (cât de grave au devenit feţele!)
De ce se golesc în grabă străzile, pieţele,
şi foarte îngânduraţi se duc toţi înspre casă?

- Pentru că noaptea s-a lăsat şi barbarii n-au venit.
Şi câţiva soli s-au întors de la hotare
şi-au spus că nu mai există barbari.

- Şi acum ce ne vom face fără barbari?
Oamenii aceştia erau totuşi o soluţie.

Deutschland

2010-08-22T20:41:00.000+02:00

Wurzburg (pe scurt, un fel de antonim al Nurnbergului) 

câte ceva despre re-călătorii. şi un fundal muzical pentru gradul zero

2010-08-17T01:32:00.000+02:00

merită să revii la Viena chiar şi numai pentru a găsi, din întâmplare, în faţa sediului unei bănci, o sculptură a lui Tony Cragg, în timp ce calculezi distanţa până la MUMOK, cu siguranţă cel mai excentric muzeu de artă al Vienei, un adevărat cub gigantic de granit cu 8 etaje... apropo de cele văzute acolo (aici, doar un pretext):

cineva îmi spunea că nu poate asculta până la sfârşit "Simfonia Monotonă" a lui Yves Klein (1928-1962), că îi sunt suficiente 20-30 secunde, că apoi nu-şi poate înfrâna un fel de furie sălbatică împotriva corului şi a orchestrei, care se autoplagiază la nesfârşit, prelungind "vacarmul" (după mine, reconfortant - sic!), că nu încape nicidecum în definiţia de "muzică" (Y.K. a urmărit vreodată asta? replic) ş.a.m.d.

aici e doar un fragment (varianta originală cuprinde 20 de minute de... sunet, urmate de o linişte tot de 20). dincolo de orice alte impresii, fiecare îşi va putea alege, cred, jumătatea pe care o simte tămăduitoare şi, la celălalt capăt, cea pe care o simte letală.

cvadratura cercului

2010-08-04T12:33:00.000+02:00

aşa începe şi se încheie totul dragostea mea
cu cerul coborând ca un piston din oţel
până când lipiţi de asfalt
coastele vor fi un acordeon mut
şi inima un cheag

aşa se încheie şi începe totul
cu valul venind din spate pe fundal
şi eu sufocându-mă într-un colţ
frumuseţea unui tablou chinezesc
care îşi cere albul tăcerea şi absenţa

pe nisipul jilav mergem spre
nord est est est
nord sud
vest vest sud
în centrul pătratului viaţa mea
face o buclă de douăzeci de ani
de care mă spânzur
cvadratura cercului gândul
că n-aş putea fi doar atât

Merită văzut

2010-07-24T13:59:00.000+02:00

Despre faptul că Lorenzo Quinn, un excelent sculptor mexican-italian, cu atelierul "principal" la Barcelona, a fost în România în toamna lui 2009, am aflat abia acum (când în vara aceea interviul pe care urma să mi-l acorde nu s-a mai realizat). Realist şi simbolic totodată, amintind uneori -prin tehnică- de renascentişti, alteori- de Rodin şi, în fine, în sculpturile cu tentă religioasă -de unele din sculpturile lui Dali. Dar cocteilul e, fără nicio îndoială, original.

Câteva lucrări (plus filmări ale unor expoziţii) pot fi văzute aici.

Viena, coup de foudre (II)

2010-07-20T21:46:00.000+02:00

Stephansdom (la care am revenit de vreo patru ori): singurul adăpost în faţa ploii -torenţiale- : Turnul de Sud. Adăpost în care singura opţiune e mişcarea, mai exact, parcurgerea celor 343 de trepte (şi 137 de metri) în spirală. Cu viteză crescândă. Râsu' plânsu'. Tahicardie. Minute bune în care plămânii noştri şi-au revenit (e simbolic, e simbolic! - tot ce am apucat să ne strigăm urcând). Dar un efort justificat, pentru a-ţi întregi cumva imaginea oraşului (pe care, la o zi distanţă, îl priveam deja de la 170 de metri, din Turnul Dunării, unde o platformă circulară -şi o cafenea, aferentă - se roteşte lent, astfel încât ai senzaţia că nu tu, ci oraşul merge în jur, plăcuţele de deasupra ajutându-te să localizezi lucrurile pe care (încă nu) le-ai văzut, dar deja în miniatură). Altfel, coborârea. O stranie lejeritate fizică. Ameţeală şi senzaţia căderii iminente (ca în valsul vienez - vorba vine-, în care, la un moment dat, în tot acel vârtej, nu mai ştii/simţi nimic, nu îţi aparţii).

În afară de arta egipteană (şi -o imagine persistentă- imensa mumie de crocodil), de Durer, de Vermeer, Caravaggio, Rubens (mai ales), îmi voi aduce aminte de la Kunsthistorisches Museum de oboseala cruntă din ziua aceea. Care s-a încheiat cu o incursiune în bucătăria vieneză la Cafe Einstein (am reţinut straniul desert Kaiserschmarr'n şi "băutura naţională" intrată în comerţ drept Almdudler), pe fundalul primei semifinale a Mondialului.

În rest, greu de scris şi descris, Schonbrunn şi Belvedere [...]

peronul va fi foarte aproape

2010-07-14T17:07:00.000+02:00

să urci în tren amnezic şi amorf
ca unul ce a mutat un zid din beton
ţinându-l numai cu fruntea
fără a şti cine
e în partea cealaltă

şi nici râul să nu mai fie ca altădată
lama unui cuţit peste care
îţi treci tălpile goale

să fii pur şi simplu
în întuneric o gură care-l minte
pe cel de alături
necunoscutul bâlbâind despre fericire
şi să-i răspunzi lucruri foarte aşteptate
dintr-o geantă pe care o vei arunca
să-i scoţi la întâmplare bibelouri şi
amulete mirosind a rugină
să le strângi la piept şi să le spânzuri pe braţe
pentru că în curând
vor veni zorii
iar ochii vor fi mai mult decât două
pâlnii în care se scurge noaptea
peronul va fi foarte aproape
şi vă veţi spune
încă o dată
numele
şi veţi uita lucrurile celelalte

despre plecări

2010-07-12T11:57:00.002+02:00

despre plecări ştiam din
felul straniu în care limba celor înstrăinaţi
se impregnează cu sunetele locului
un om venit din china avea
plămânii ca o orgă
cu mii de accente
pe urmă gura mică a taniei
un trandafir deschis în a-ul cehesc
şi intonaţia gelatinoasă a
celor întorşi din italia

niciodată ca azi
senzaţia fizică a plecării
ruinarea micii biblioteci
de la distanţă cărţile aruncate
în lăzi pe care le împing apoi spre uşă
de la distanţă un rubik aruncat în prăpastie
şi brusc
o mână prinzându-l
apoi degete care lunecă
pe micile pătrate scrâşnind
în jurul axului
ca şi cum ar sugruma o pasăre
şi i-ar mutila corpul îndelung

în liniştea de acolo prăzile năpârlesc
şi se transformă în nemiloase
animale de pradă
liniştea de aici
e stearpă oricât am striga
eu şi tu
lipsa mea se va topi în ea pur şi simplu
iar cu timpul
nimic n-o va deosebi de moarte

Viena, coup de foudre (I)

2010-07-11T22:18:00.000+02:00

O primă doză de aer germanic— Viena, superbă. Imperială şi muzicală. Chit că m-a făcut să înţeleg, aşa ticsită cu turişti şi imigranţi cum e, că nu există oraşe „internaţionale” (un mit frumos despre oraşele „multinaţionale”). Nici faptul că vorbeşti n limbi nu te ajută faţă în faţă cu germana sau, mai bine zis, cu reticenţa vienezilor în faţa nevorbitorilor de. Excepţiile (doamnele de la cofetăria „Aida” vizavi de operă, liftierii de la Donauturm – cea mai înaltă construcţie din Austria ş.a.), se ştie, confirmă regula.
Ce dovadă mai bună că Viena e prin excelenţă muzicală decât faptul că am revenit de minim 5 ori în fiecare zi în faţa Staatoper-ei, ca într-un grad zero. După ea, adevărate perle pe (circular, se înţelege) Ringstrasse: Hofburg-ul şi MuseumQuartier (unde bifăm, intenţionat, doar grandiosul Muzeu de Istorie a Artei, lăsând restul pentru „data viitoare”, o călătorie care va fi aproape în totalitate dedicată muzeelor), Parlamentul (o construcţie trasă la indigo după templele greceşti, cu Atena –monumentală- în faţă), Burgtheater, Universitatea. Statuia Mariei Terezia "străjuind" muzeele. Ceva mai încolo, Goethe, faţă în faţă cu Schiller. Jugendstil la el acasă şi mostra perfectă- Secession. Grădinile acoperind jumătate din suprafaţa oraşului. Ciclişti şi skateri distrându-se lângă palat. Jogging în grădinile Schonbrunn-ului.
Dar toate astea sunt aproape neglijabile pe lângă ceea ce am trăit la Stephansdom [...]

"Poesis Internaţional"

2010-07-01T18:14:00.000+02:00

A apărut (cu un concept promiţător) primul număr al revistei "Poesis Internaţional",
în paginile căreia mă regăsesc şi eu, cu un grupaj de poeme.
Revista poate fi citită în format pdf aici.

ceeee?!? (întrebarea - retoric- rămâne)

2010-06-30T15:22:00.004+02:00

Savatie Baştovoi, reţinut în Transnistria?

(deocamdată, informaţii doar aici)

update: se pare că au fost eliberaţi cei trei - S.B. era însoţit de încă două persoane - (link). asta nu schimbă însă aproape nimic (din gravitatea faptului în sine).

Aniversară

2010-06-28T01:18:00.003+02:00

Ironie a sorţii: să ilustrezi cu picturile lui Hitler versurile lui Stalin. Aşadar -parafrazând un vers celebru-, da, a fost poet şi Stalin. Publicate în adolescenţă, în ultimul deceniu al secolului XIX, cele câteva poeme i-au adus, zice-se, (o oarecare) notorietate imediată poetului "Soso" Djugaşvili.
Spun toate astea pentru că m-am gândit să marcăm atipic sângerosul jubileu de azi (70 de ani de la ocuparea Basarabiei, Nordului Bucovinei şi ţinutului Herţa de către armatele... poetului), adică aducând aici una din puţinele -cred- mostre de traducere în română (via rusă) a versurilor lui. Şi asta pentru că: 1. vreau să evit un discurs al urii spre care aş fi predispusă (nu că n-aş fi şi îndreptăţită); 2. cred că probe de acest fel ne-ar putea ajuta să înţelegem mai bine geneza personalităţilor deviante care populează istoria ultimului secol (şi nu doar).
Menţiuni: Identitatea celor care au tradus în rusă nu e cunoscută. Pentru versiunea românească responsabilă e subsemnata.

* * *
Din casă în casă a mers,
În uşi străine bătând,
C-un pandúri vechi de stejar
Versul său simplu cântând.
Iar în cântul, în cântul său -
Ca lustrul solar curat
Un adevăr măreţ răsuna,
Un vis înălţat.
Şi inimi ce fuseseră piatră
Să bată iar le-a făcut,
Conştiinţa multor trezind
Din întunericul mut.
În locul măririi şi gloriei însă
Ca unui paria învins
Oamenii pământului său
Cupa cu venin i-au întins.
I-au spus: „Bea, blestematule,
Până la fund să bei...
De cântarea ta nu-i nevoie,
Netrebnic, adevărul ei!”

„Ferestrele zidite”

2010-06-25T23:00:00.003+02:00

de Alexandru Vona

Nu cred să fi citit în ultimele luni o carte mai apăsătoare (altminteri superbă; dar disconfortul, mi-am dat seama, venea din senzaţia identificării cu scriitura lui AV,... diferită de empatia dulceagă).

O familie stranie, dominată de „fratele” care îi iese în cale autorului pseudo-jurnalului, există doar pentru a o ascunde pe ea, cea care trăieşte în spatele ferestrelor zidite. Şi dacă până atunci controlase perfect jocul cu oamenii („Dacă vrei să nu ne pierdem, Kati, trebuie să tăcem, ca verigile lanţului care se ţin strânse una de cealaltă în tăcere şi sunt un tot până la prima smucitură când fiecare sună deodată altfel”), acum orice moment poate fi o cheie spre secretul lor. Mai mult decât drama celui învins de propriile obsesii, adus în pragul singurătăţii („acţiunea”, câtă e, e o miză minoră) – festinul unui hermeneut perfect, pentru care totul se rezolvă dincolo, într-o dimensiune pe care cuvintele şi gesturile pot doar s-o aproximeze: „În timp ce urcam scările avusesem răgazul să arunc şi ultimul pumn de pământ peste mortul ce mă aştepta sus, cu acelaşi zâmbet dintotdeauna”. Restul e - literalmente- poezie.

70s, again

2010-06-20T12:03:00.002+02:00

Emerson Lake & Palmer , "The sage"

...şi poem

2010-06-15T00:22:00.002+02:00

CM-început. caniculă-început. bookfest-început şi încheiat. fost.
cinci cărţi. două din 2010 (poate scriu mai târziu despre). concert maria răducanu.
sesiune-continuă. somn de 20 minute. câte certitudini.
într-un autobuz arhiplin, cineva mâncând un măr, cumva ridicându-şi maxilarele şi muşcând cu poftă deasupra mulţimii, care se sufocă, se împinge.
pe la prânz, trei avioane (nişte Antonov?) zburând deasupra ASE-ului. Mrs. Dalloway.

şi poate că nu e tocmai potrivită introducerea, dar iată un poem* (al unui poet chinez, Jidi Majia) pe care îl recitesc din când în când (deocamdată o traducere din engleză):

Libertate

Odatã ca niciodatã l-am întrebat pe un mare înţelept
Ce este Libertatea?
Rãspunsurile înţeleptului erau întotdeauna din textele antice
M-am gândit cã asta e tot ce se poate şti despre Libertate

Odatã în câmpia Nalati
La cãderea nopţii
Am vãzut un cal
Pãşind încet, fãrã nici un scop
Şi un beat
Cãlãreţ kazah
Care dormea zgomotos pe spatele lui

E adevãrat cã înţeleptul îmi explicase sensul libertãţii
Dar cine mi-ar fi putut spune, acolo în câmpia Nalati
Care era mai liber—
Calul sau cãlãreţul?

____________________________________________
The Frontier Tide: Contemporary Poetry from China, Ed. Jidi Majia, Hai An, Ban Guo, Shu Cai, Qinghai:Qinghai People's Press, 2009

deasupra mării

2010-06-12T01:07:00.000+02:00

ţi-am pus toate întrebările
am văzut toate spasmele acestui oraş
din care aş putea să plec acum
când corpul meu e o mie de bice

în seara asta
sunt o ancoră în propria casă
zgâriind pe duşumea ultimele
linii ale ţărmului

îmi spun toate se vor înhăma cu timpul
la un oraş care poate fi oricare altul
la viaţa cea nouă
care mă sună
doar ca să toarne miere prin telefon
de la mii de kilometri

închid şi vorbesc despre
propria absenţă de parcă asta
s-ar coagula într-o materie care
să-mi ţină locul

teama că
nimic nu mai poate fi orice altceva
că ne vom rătăci pur şi simplu
urmărind un rubik ce se rostogoleşte încet
peste oraş
de-a lungul ţărmului
deasupra mării

fără titlu

2010-06-04T14:39:00.003+02:00

fundal muzical: aici
sau... nişte 70s

am trecut prin cişmigiu, doar ca să mă conving că locurile de lectură (special amenajate) promise cu câteva zile în urmă nu există.
unde (îmi imaginasem) balansoarele, unde clopotele de sticlă în liniştea cărora să te cufunzi, cu pupilele lărgite de lumină, unde?

în schimb, senzaţia asta de imponderabilitate, de ceva timp.
carnea e tristă. un ambasador dezaxat, neputincios.

ce apoteoză

2010-05-31T22:28:00.000+02:00

furtuna asta pentru un mai căruia nu îi mai găsesc niciun calificativ/ definiţie (ar fi, în tot cazul, un oximoron).
iată, sunt un gulliver aşezat pe asfalt cu mii de zaruri - aruncate- în jur.
lucrurile par, ca niciodată, pregătite, programate, dar -mai ales- ca întotdeauna, bifurcate.
monopoly: vor trece trei luni şi te vei deplasa în punctul A (luând în stăpânire- monopolizând- viaţa (proprie), odată şi odată, care, sigur, acolo te aşteaptă), iar dacă nu, încă trei şi vei ajunge în punctul B (unde, de altfel, ai vrut dintotdeauna să ajungi, dar dacă vei fi reuşit să aterizezi deja în punctul A, opţiunea cade) ş.a.m.d., ş.a.m.d.
şi întrebări, miriade-miriade, ca o bacterie acoperind totul (şi n-ar trebui să fie aşa, căci oare nu lucrurile însele, micile farse în care ţi-ai văzut înscris numele, chiar în ultimele zile, te conving că, în fond, nu mai e nimic de aşteptat?).
în toată ecuaţia asta necunoscutele sunt oamenii; în definitiv, tu.

omul negru

2010-05-28T15:45:00.000+02:00

      în blocul universităţii, vizavi, noaptea o sală e întotdeauna luminată. se întâmplă să fie tocmai sala de la ultimul etaj, din aripa care iese cel mai mult în faţă. am observat-o în prima sau a doua zi aici, trecând pe lângă uşa de sticlă a balconului. am amuţit când am văzut înăuntrul ei o figură neagră, cambrată deasupra unei mese, scriind / meşteşugind ceva. numai siguranţa de a fi totuşi după geam, la o distanţă considerabilă, m-a reţinut în faţa balconului, cu tălpile goale pe duşumea, cu faţa încâlcită în mătasea perdelelor. mă gândeam că nu poate fi decât un paznic (scriind ce?), cu haine, glugă negre. a început însă să întoarcă nervos capul spre stradă. şi nu, nu era vorba doar de haine. omul părea de tuş, o schiţă antropomorfă, fără trăsături. terifiant. cât pe ce să strig (şi eu): Черный человек/ Черный, черный!*.

     au trecut mai multe săptămâni. omul negru n-a mai apărut. în lumina albă – doar mesele, ca nişte ciuperci uriaşe ce par, de aici, aşezate haotic. aproape reflex arunc privirea, de fiecare dată, spre oaza aceea de lumină (la propriu). punctul în care nu e noapte (o invitaţie la principiile gestaltului, dacă vreţi).
     mă gândesc de pe acum: dacă plec, o să-mi lipsească.

__________________________
*”Un om negru/ Negru, negru!” (S. Esenin)

exerciţii de persuasiune

2010-05-24T10:41:00.002+02:00

cum ai putea să convingi pe cineva (la 4) că Maiakovski e un poet mare, dacă te loveşti de: „lasă-l, e un comunist...”?
simplu. cu un poem (în original sau... ca aici, tradus de Leo Butnaru).

Câteva cuvinte despre mine însumi

Îmi place să privesc cum mor copiii.
În lovitura râsetului aţi observat val înceţoşat
întins după tristeţe ca o trompă?
Iar eu –
în sala de lectură a străzilor –
atât de des răsfoii al sicriului tom.
Cu degete ude
miezul nopţii mă pipăia
pe mine şi gardul putrezind de boală
şi cu stropii de ploaie pe chelia-cupolă
alerga dement turnul de catedrală.
Văd – Hristos a evadat din icoane,
poala tunicii fluturând în vânt
i-o săruta, plângând, moina apostată.
Strig, în price cu chirpiciul,
înfigând frenetic cuţitul slovelor
în a cerului carne umflată:
„Soare!
Tatăl meu!
Barem ţie-ţi fie milă, nu mă chinui!
Anume sângele meu vărsat de tine curge drum-lung,
prin lume se duce.
Anume sufletul meu
ca petece de nori sfâşiaţi
pe fundalul cerului ars
se vede pe-a clopotniţei ruginită cruce!
Timpule!
Barem tu, iconar şontâcăit,
chipul mi-l schimonoseşte-n culori
pentru capela de pocitanii a veacurilor.
Eu sunt singur ca ultimul ochi
al omului ce se duce-n împărăţia orbilor!”

(1913)

Et j'ai trouvé le fond musical pour le(s) moi(s) qui vien(nen)t

2010-05-22T14:45:00.001+02:00

să fie fundalul acestei zile Aznavour, cu "hier encore", îmi spunea ieri cineva. cum orice discuţie despre muzica franceză e, în cazul meu, via (Paris-ul lui) Montand, cum nu mai e hier encore, ci presque demain,
iată-l, fără alte comentarii.

numai cât trece lumină

2010-05-19T13:07:00.005+02:00

numai cât trece lumină
de pe o faţă a diamantului pe alta
gesturile lor contagioase
sunt în gesturile tale

noi suntem ecoul unul altuia
cântau nişte ruşi
în picioare pe scrâncioburi înalte
ca şi cum s-ar fi pregătit să-şi facă
vânt pentru un cerc complet în aer
aşa cum tu n-ai putut niciodată
în clipa în care ai fi atârnat
ca un pendul
fără trup
ai fi înţeles totul
te-ai fi lăsat să cazi
izbind de pământ
acest cap o cameră de fotografiat
bolnavă

într-o zi vor veni
fluturând mâinile lor moarte
îşi vor cere înapoi gesturile
vinovată sunt vinovată vei spune
şi râzând
te vei arunca în mulţime
ca un bumerang

deşi nu-mi place Chagall,

2010-05-16T21:33:00.000+02:00

uneori lucrurile încep să arate exact ca în picturile sale

(aici: "Calul de circ", 1964)

trei zile

2010-05-15T21:24:00.001+02:00

trei zile, atât a mers ceasul din salon... invers, literalmente invers, împotriva acelor ceasornicului. până la proba contrarie (găsită pe internet), m-am iluzionat inutil (că apartamentul nostru e ales, că ceasul acesta e o maşină a timpului, că e singurul ceas din lume care merge înapoi, da, aşa îmi ziceam, uitându-mă minute în şir la el). mai ales că totul se declanşase după ce îl privisem cumva dojenindu-l că se oprise...

şi... într-un interval de trei zile, am reuşit să dau toefl-ul şi tef-ul. pe scurt: franglais.

"Între acasă şi acasă", vorba lui V. Mândâcanu

2010-05-09T14:32:00.000+02:00

1. Da, drumurile de la Bucureşti la Chişinău (şi invers) spun întotdeauna mai mult decât Bucureştiul şi Chişinăul luate împreună...

2. Mă tot gândesc la băieţelul de trei ani jucându-se cu cele două "caiete" ale părinţilor (purpuriu şi albastru), apoi plângând că el "nu crede/ simte că deja e România".

rugăciunile (de încheiere)

2010-05-03T02:07:00.001+02:00

ca într-un joc din copilărie
cu un creion unesc
puncte dureroase
în jurul lor golul a înflorit
organe noi

cât se mai poate merge aşa
fiecare gest
aruncă în aer tot trupul
suntem
atât de singuri numai un dumnezeu
ne-ar putea uni
când vom sta alături şi vom
scrie rugăciunile
în care moartea şi-a crestat
cacofoniile

izbăveşte-ne doamne
de tăcerea asta ca o lepră
îţi vom dărui metanii
pe podea de oglinzi

izbăveşte-ne doamne
de cetatea strâmtă a acestor gesturi
îţi vom dedica un film mut
întrerupt de ţipătul tău

amin

Pentru că, până la urmă, voi ajunge la concert

2010-05-02T11:59:00.002+02:00

Ipoteză

2010-04-22T22:42:00.000+02:00

de Carlos Drummond de Andrade

Şi dacă Dumnezeu e stângaci
şi a creat cu mâna stângă?
Asta, poate, explică toate din lume.

Invitaţie, Institutul Blecher

2010-04-19T21:15:00.000+02:00

Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, miercuri 21 aprilie, de la ora 18.30, în Sala Oglinzilor a Uniunii Scriitorilor din România (Calea Victoriei, nr. 115), la lectura scriitorilor Octavian Soviany (proză) şi Aura Maru (poezie). O întâlnire moderată de Claudiu Komartin.

fără titlu

2010-04-13T18:11:00.000+02:00

am intrat într-o dugheană

şi am cumpărat conserva de ton

care credeam

că ar fi putut să ne omoare

să fi înnebunit ca cei din expediţia Franklin

ameţiţi de plumb

aruncându-se în mare

hrană la peştii

pe care un thailandez cu degete lungi

îi sfâşie mărunt

deasupra unui cazan

cu uleiuri înfricoşătoare

în faţa cutiei suntem

şi în linişte o algă purpurie

ni se ţese în carne

mai ascuns decât o

undă magnetică sădind tumori în organe

va fi chinuitor sau nu va fi

azi, 92 de ani de la unirea Basarabiei cu România

2010-03-27T18:09:00.001+01:00

ne scriem mesaje. în care ne felicităm straniu (adesea evitând chiar cuvântul acesta: "felicitări").
un sentiment al unirii? ca sentimentul ochelarilor, pe care, după multe ore, luându-i de pe faţă,
îi mai simt, din când în când ridicând mâna şi încercând să-i potrivesc.

Un roman aşteptat

2010-03-17T21:40:00.002+01:00

Am citit (cu gândul, involuntar, la Hesse şi "Călătoria spre Soare-Răsare") câteva pagini din "SchrummSchrumm sau Excursia Duminicală de la Nisipurile Mişcătoare" pe site-ul Cartier-ului, editura la care a apărut, recent, romanul. În mai mare măsură decât faima de "geniu nedreptăţit" a lui Fernand Combet (1936-2003) (care a publicat doar 4 romane de-a lungul vieţii-sic!), cele câteva pagini m-au convins. O scriitură (care promite să fie) de-a dreptul... concherantă.

metroul, în (alte) culori

2010-03-13T00:03:00.000+01:00

fetiţa cu acordeon. o văd-ascult (a doua oară în această lună) cântând, între două staţii, sous le ciel de paris. fiind aici, sous le ciel de bucharest, ba chiar sous les rues de bucharest.
e prima dată când îmi doresc distanţe mai mari între staţii.

Poeticile cotidianului

2010-03-08T18:35:00.002+01:00

Joi, 11 martie, voi participa la Poeticile cotidianului,

fiind printre cei 7 finalişti la secţiunea Poezie

în concursul organizat de Gelu Vlaşin, invitatul serii.

echilibristică

2010-03-05T22:51:00.004+01:00

zilele mele sunt anume echilibristică
pentru că există, tremurător şi flasc, camembert-ul ceasurilor (lui dali), care scapă voinţei
şi pentru că oamenii au nevoie de mine la suprafaţă, nicidecum legată (de) „Tristeţea, ca o piatră.../(de gât,/ în străfundul meu)*, aşa cum nota barthes într-o zi de martie, acum 32 de ani

_________________________________

* Roland Barthes, Jurnal de doliu, Chişinău: Cartier, 2009

Panaceul meu

2010-02-20T23:15:00.007+01:00

Cu adevărat, pentru mine, terapeutică - în doze stricte, cu abateri minime:
5-7-5-7-7 - traducerea unui poem tanka.
Chit că e via rusă* şi că astfel moşteneşti, în subsidiar, dincolo de non-compresibilitatea propriei limbi, şi eforturile celorlalte două etape (un fel de cvadratură a cercului de gradul trei!).
Dar e o poezie-stază (imaginează-ţi samuraii, care, înainte de moarte, alcătuiau barem un cvintet). Poezie a cotidianului, trăită întotdeauna într-o atmosferă rarefiată, aproape irespirabilă pentru un occidental (de altfel, mergând tot timpul contra sau, mai bine zis, paralel cu poezia niponă occidentalizată).

Iată câteva poeme din Veacul „de Argint” (sf. sec. al XIX-lea - înc. sec. al XX-lea) aparţinând acestui gen descins din tradiţionalul waka şi re-legat de modernitate datorită poetului Masaoka Shiki, acelaşi care a contribuit esenţial la ascensiunea haiku-ului.

_________________________
* Багряные пионы. Шедевры поэзии танка `серебряного века` (конец XIX - начало XX вв.). пер. Александр Долин. Санкт-Петербург: Гиперион 2000

Cu limba roz-crud
Pisica mi-a atins mâna—
O atingere
Ce-mi deschide acum
Trista minune a firii.

(Saito Mokichi)

***

Uşa de sticlă
După reflecţia mea
Un peisaj departe—
Copacii de prin Ueno
Albiţi de nea aspră.

***

În grădina mea
O săgeată de ceapă verde
Din pământ ieşind
Stă trufaşă, ca o vargă
Ce va biciui poetul nemernic.

***

Vizita unui
Ins ce fusese pe Fuji
Povestindu-mi tot—
Eu stând mut şi ascultând
Cu picioarele-mi slăbănoage întinse.

***

Plouă şi plouă.
Sub umbrela de paie
Ascuns bujorul—
Ca o frumoasă distrată
Ieşind pe vremea asta.

(Masaoka Shiki)

Priveşte munţii
Cum mai lucesc sub soare!
Priveşte marea,
Cum mai luceşte marea!
Dar apropie buzele îndată!

(Wakayama Bokusui)

Pasăre rară
Cuibărită în pieptu-mi
Şoptind cântece.
Aşa mă gândesc acum
La inima în zbucium.

(Yosano Akiko)

tragică

2010-02-09T23:37:00.001+01:00

dansatorul mut

abia stăpânindu-şi pulpele

ca pe doi peşti gata să sară din undiţă

înapoi în valul dansului

în timp ce mutul care îi repară pantoful

îmbrăcându-l pe mână

închide brusc ochii pentru că

palma lui a cunoscut talpa care cunoaşte paso-doble

pentru că degetele lui au descâlcit şireturile

ca şi cum ar fi străpuns pletele unei femei

nu te uita la mine

îi spune spatele întors

celui care-şi sprijină talpa în ciorap alb

de gleznă ca un cocostârc

dansatorul mut

cu lacrima atârnându-i ca un lanţ de pince-nez

pentru că mâna lui promisese să muşte dintr-un umăr

pentru că picioarele lui visaseră să se umple de sânge

călcând printre paşii ei

ca printre câini adormiţi