azi, 92 de ani de la unirea Basarabiei cu România

ne scriem mesaje. în care ne felicităm straniu (adesea evitând chiar cuvântul acesta: "felicitări").
un sentiment al unirii? ca sentimentul ochelarilor, pe care, după multe ore, luându-i de pe faţă,
îi mai simt, din când în când ridicând mâna şi încercând să-i potrivesc.       

Un roman aşteptat

Am citit (cu gândul, involuntar, la Hesse şi "Călătoria spre Soare-Răsare") câteva pagini din "SchrummSchrumm sau Excursia Duminicală de la Nisipurile Mişcătoare" pe site-ul Cartier-ului, editura la care a apărut, recent, romanul. În mai mare măsură decât faima de "geniu nedreptăţit" a lui Fernand Combet (1936-2003) (care a publicat doar 4 romane de-a lungul vieţii-sic!), cele câteva pagini m-au convins. O scriitură (care promite să fie) de-a dreptul... concherantă.     

  

metroul, în (alte) culori

fetiţa cu acordeon. o văd-ascult (a doua oară în această lună) cântând, între două staţii, sous le ciel de paris. fiind aici, sous le ciel de bucharest, ba chiar sous les rues de bucharest.
e prima dată când îmi doresc distanţe mai mari între staţii.

Poeticile cotidianului

Joi, 11 martie, voi participa la Poeticile cotidianului,

fiind printre cei 7 finalişti la secţiunea Poezie

în concursul organizat de Gelu Vlaşin, invitatul serii.

echilibristică

zilele mele sunt anume echilibristică
pentru că există, tremurător şi flasc, camembert-ul ceasurilor (lui dali), care scapă voinţei
şi pentru că oamenii au nevoie de mine la suprafaţă, nicidecum legată (de) „Tristeţea, ca o piatră.../(de gât,/ în străfundul meu)*, aşa cum nota barthes într-o zi de martie, acum 32 de ani


_________________________________

* Roland Barthes, Jurnal de doliu, Chişinău: Cartier, 2009