Şi încă o bucurie mai mică în interiorul primei bucurii: "Hudson", poemul meu cu/din America (poate singurul din toată perioada aia care conta pentru mine), a apărut şi el acolo, în paginile revistei.
Las' să se reverse şi aici.
hudson
1
râu-râuleț care nu face nimic nimănui
în care nimeni nu aruncă otravă din care nimeni nu scoate aur
de la nord la sud drumul până la new york e de-a lungul râului
și nu peste
și fără vamă
hudson e atât de senă că începe să te doară inima
de fiecare dată când treci în school-buss-ul galben
atât de galben încât te gândești că viața ta o să ajungă un fel de disney
pentru că nu e bine să ai gânduri negre iar dacă le ai
gândește-te că paradisul e cu munți de xanax
și nu e bine să lupți cu propriul creier de unul singur
și parcă nu e totuna dacă mâna ta o să fluture din valurile hudsonului
sau dintr-o mare de sânge de care ai fi avut nevoie pentru că ai fi fost
în cel mai bun caz
o poetă viscerală
2
trebuie să fi ajuns pe malul hudsonului
ca să înțelegi singurul lucru în jurul căruia
creierul tău a crescut în ultimii ani ca o chestie malignă
nu ești în românia
într-adevăr nu ești
și trebuie să fi mers mult ca să te dezlegi
ca după o beție
de haine
pe jos
cu toate trenurile bărcile autobuzele și mașinile imaginabile
cu aripi metalice
până aici
peste râu luminile new york-ului
se sting și se aprind în limbaje binare
pereții au luciu de touch-screen
și fețele
apar personaje
3
învăț să vorbesc de la cel care poate să vorbească norilor de insecte
dacă vorbești limba cărnii să nu mai vorbești în cuvinte
dacă vorbești limba cuvintelor să nu mai doară
4
și e adevărat
că se pot spune
lucruri
așa
ca și cum
fiecare
cuvânt
ar fi
ceva
mai mult
și aerul
sau se poate face așa cu furie ca și cum nimic nu e de pierdut de irosit de
preferat trecerile să fie abrupte să nu se înțeleagă să nu se
dar se poate și altfel
cum stai în iarbă și pixelii
ca pistruii fetei
dintr-o reclamă
în altă reclamă
la nesfârșit
pâlpâie
dar mai bine singurătatea
copiilor spânzurați și femeilor de 30 de ani
toate bolile toate organele
e tot mai rău
viorile-s îmbrăcate în piele de om
cântați
cântați
5
mă întreabă despre poezie vrea să ştie de ce şi cum
îi zic doar asta
mulți ani
am căutat un singur poem
se numea rondelul despărțirii
nu mai țineam minte decât că era foarte foarte trist
6
l-am găsit
7
dar nu trebuie să fie o despărțire prăpăstioasă
nu trebuie să fie ca în ziua în care întâlnisem pe cineva
pentru a-i spune că plec
și nu puteam decât să tac de frica celorlalte lucruri
pe care le-aș fi putut spune
în creierul meu era ca bucățile de grafit
de la cernobîl
înainte să izbucnească
8
dar nici despărțirea luminoasă
în care eu însămi mirându-mă de ușurința cu care spuneam lucrurile
batistă colorată după batistă
ei au crezut
trebuie să fie ca și cum am sta la o cină
de la care cineva pleacă și nu pleacă
se uită înapoi dar se uită înainte
iar corpul îi e pe scaun într-o poziție cu totul nefirească
de aceea nu mai poate dura mult
9
e o despărțire cu atât mai ciudată cu cât
nu știu de ce și de cine mă despart
dar cineva trebuia să se despartă
eram oricum prea mulți
10
s-ar putea spune
în orice clipă
că e o chestie de geografie
că în noaptea în care am mers din polonia în germania și înapoi
de zeci de ori
pe podul înghețat din zgorcelec-görlitz
ceva în creierul meu s-a rupt pentru totdeauna
și e adevărat
nimic nu mai depinde
de carnețelul roșu sau de carnețelul albastru
dar asta nu moare și se trezește când ești la albița și auzi
dar am pașaportul albastru și certificatul galben
mai trebuie roșu?
nu s-a schimbat nimic dar acum înțeleg
pe viu distanțele
cea mai mare distanţă pe care o pot înțelege
e din siberia până pe 5th avenue
11
dacă toate drumurile astea nu au niciun rost
nu există decât un singur om care mi-ar fi putut spune
dar el e acum în alte siberii
siberii aerate și calde unde sângele nu îngheață
iar un înger stă și scrie iar el îi povestește despre alte siberii
tăioase și reci unde sângele îngheață într-adevăr
12
cineva se întreabă
dacă oamenii pot să se schimbe cu adevărat
un fel de self-brainwash
cică asta ar fi posibil și ai putea să te schimbi
dacă scrii despre viața ta
apoi schimbi ce scrii
deci scriu
13
o să mă duc la biserică să pun cea mai babană lumânare
pentru cei care au încredere în mine și viitorul meu
pentru cei care simt tocmai asta
sunteți atât de puțini
uneori nici nu-mi vine să cred că existați
e musai să vă spun că am intrat în despărțiri
şi să vă povestesc ce văd
e un abator înalt cât o catedrală medievală
în mijloc e o imensă mașină de mistuit carne
14
dar sunt și altfel de despărțiri
unii fac gargară cu otravă
alții merg pe mlaștini
îndeobște fiecare stă nemișcat vreo câteva zile
până își dă seama de unde să înceapă
15
dar ai întotdeauna opțiunea hudsonului ar spune cineva
cu față de atotînțelegător
o dar eu știu că mai bine ar muri
decât să se vadă el însuşi undeva în hudson
unul din cei cu suferință comodă în care încap laolaltă
femei bucurii private mici bucurii ego
călătorii fotoșopate
iar eu sunt întotdeauna de cealaltă parte
16
îmi povesteşte despre brooklyn bridge
povestea se vrea misterioasă
ce reţin e despre cum nu ştiau să stabilizeze pilonii
până la urmă i-au înfipt adânc în nisip
şi aşa e până astăzi
imaginează-ţi
mâlul voluptos în jurul pilonilor
energiile circulând prin oasele podului
trecătorii fără niciun gând despre fragilitatea lui
dedesubt hudson
în stânga şi în dreapta hudson
deasupra hudson
şi asta există – eram în metrou ne gândeam cum ar fi să rămânem
sub râu pe viaţă
sous le ciel de hudson
asta îmi aduce aminte de fetiţa de la metrou
care cânta la acordeon sous le ciel de paris
când era de fapt sub străzile bucureştiului
adânc
până la gât sub străzile bucureştiului
fără scăpare
17
noi suntem acum pe malul celălalt
iar dacă într-o zi vom scoate din nou barca şi-o vom împinge spre râu
ca să ajungem acolo
ce se va întâmpla dacă ne vom opri deodată şi vom arunca ancorele
şi ce se va întâmpla când le vom scoate la suprafaţă
din ce mâl petrolier le vom scoate
18
într-o seară când nimic nu mai părea să meargă
m-a dus să văd apusul pe podul de la rhinecliff
multă vreme n-am zis nimic
m-am uitat la cele câteva bărci fără destinaţie
înţelesesem
într-o zi o să mă uit la el cum se uită japonezii la muntele fuji
19
învelită în pătura albă
după ușa de sticlă
doar hudson
20
hudson
