un minut pentru M. Ivănescu (1931-2011)

cum se scrie o carte - şi ce înţeles poate avea o asemenea lucrare

însă pentru sunetele de afară străin, închis
într-o lume unde nu mai pătrund
cu ecourile lor luminile lumii de afară şi îşi închid
contururile de muzică pe care orice înscris

al unui lucru, al unei fiinţe îl aşează în cartea
uriaşă a firii, deschisă, şi întorcîndu-şi
filele cu texte uneori neînţelese, pe care ai vrea
să le opreşti - dar care curînd îşi

va întoarce ultima pagină
şi nu va mai urma decît cea de pe urmă foaie
şi aceea albă. şi cine

ştie mai cine are să vină să o îndoaie
şi va mai scrie un rînd doar şi o dată
şi va închide peste ea scoarţa crăpată.

şi tu, cartea asta care ţi-a fost
vremea, şi locul sufletului tău, nu ţi-a fost
în puteri s-o citeşti ascultînd-o în silabe

chiar dacă le-ai înţeles înţelesul,
şi în urechile tale au rămas albe,
şi ai citit doar cu ochii, şi mersul

înspre înlăuntru nu l-ai mai urmărit.
să trăieşti o vreme surd la răsfrîngerile
pe care în tine, în oricine ar fi trebuit
să le aibe rîsul şi plîngerile

din afară. şi pe urmă, cînd s-a închis
cartea, nici să nu mai ştii dacă rămîn
pentru altcineva, mai tîrziu, din ce-a scris
acolo, lucruri de înţeles cînd o va lua poate în mîini.

Poesis International

a ajuns la numărul 5. iată-l:

Poesis International 5

Omagiu lui Pessoa

un poem de Frederick Seidel

Am iubit odată.
Credeam că voi fi iubit.
Dar n-am fost iubit.
N-am fost iubit din singurul motiv care contează-
N-a fost să fie.
Mi-am descheiat mănuşile albe şi le-am dezvelit de pe mâini.
Am pus deoparte bastonul cu mâner de aur.
Am luat acest stilou...
Şi m-am gândit la cum mulţi alţii
Au mirosit trandafirul din vază
Şi au ridicat un stilou cu cerneală,
Şi au ridicat un munte...
Şi şi-au pus arma automată în gură,
Şi au zărit cum câinele lor de vânătoare tocmai ţintise.

the mainstream is always boring, someone said

o imagine de la Month of Performance Art in Berlin.
aici, "Autobiographiction", un workshop-performance de Nicolas y Galeazzi
şi Joel Verwimp. pe scurt: două arhive personale în permanentă rescriere şi care, contopite cu biografiile celor care au rescris (subsemnata, inclusiv) / vor rescrie, duc spre "autobiograficţiunea" unui necunoscut Z. toate astea, de dragul cercetării artistice. de dragul avangărzii, la ea acasă la Freies Museum Berlin.

muţenia pământului

acolo, departe
metaforă peste metaforă
ca o spumă
din care-mi ridic corpul

//

decât limba aceea stranie
pe care o vorbeam cu neruşinare
mai bine muţenia pământului care îmi
intrase în oase

//

aici, departe
îmbrăţişarea grea a unui bărbat orb
teama că ar putea muri strivit de gravitaţie
(îl rog să vorbească, să vorbească orice)
gura lui se deschide ca o prăpastie în
geografia caldă a capului

//

oasele mele pierzându-şi laptele

de curând

seminar cu Adam Zagajewsky.
care şi-a jucat rolul (de "poet naiv", avea să mărturisească) până aproape de final,
cumva renegând propriul eseu (A Defense of Ardor).

el e "altul când scrie despre poezie". el "nu ştie nimic despre".

numai că tot acest joc mi s-a părut perfect justificat (la cum sunau unele întrebări).
s-a ferit cameleonic de majoritatea, şi poate prin asta mi-a răspuns la mai toate pe care eu le aveam.

în ultimele 10 minute a început să spună. câteva definiţii memorabile. şi care sunt doar atât.
şi, la întrebarea mea:  "...da, atunci cred că se termină totul".

mai mult decât un poem (doar un link spre varianta engleză , pardon), nu ştiu ce să mai spun. (aproape că m-am dezvăţat să "tastez" pentru blog.)

seară ucraineană

din motive care îmi scapă (poate, doar, pasiunea pentru limba asta foarte frumoasă;
de văzut mai jos în ceea ce-mi place mai mult din muzica lor.
şi traducerea unui poem al Halynei Kruk, o poetă pe care am citit-o, recent)







multe lucruri dispar mai repede
de Halyna Kruk

multe lucruri dispar mai repede decât
reuşim noi să le observăm
multe nici măcar nu apar
în câmpul nostru de vedere
ca omuleţul acela care trebuie împuşcat
în tirul de duminică din parcul de cultură şi odihnă
acum vreo douăzeci de ani
până reuşesc să-l ochesc
el nu mai iese de mult la suprafaţă
cine a omorât omuleţul-muritor
cu glontele acela minuscul
din arma aceea cu ţeavă strâmbă
cine a reuşit să-l observe?
cine a reuşit să ia ţinta
în cele câteva duminici repezi de vară
din care aproape totul e deja în trecut?