Se afișează postările cu eticheta semn de carte. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta semn de carte. Afișați toate postările
sâmbătă, 18 iulie 2015
vineri, 28 iunie 2013
Pariu=Wette
Neue Literatur aus der Republik Moldau în Lichtungen 134/XXXIV. Jg./2013
http://www.lichtungen.at/heft_detail.asp?heft=61&jahr=2013
vineri, 2 noiembrie 2012
Poesis International, 10
A apărut PI nr 10.
E un număr frumos, deci nu poate decât să mă bucure că am şi eu nişte versuri acolo.
PI nr. 10
duminică, 14 octombrie 2012
overheard
between this place and another
there's a river of acid
if only you knew how your silence
helps me cross it
there's a river of acid
if only you knew how your silence
helps me cross it
marți, 9 octombrie 2012
Aureliu Busuioc (1928-2012)
În săptămâna dinaintea plecării, începusem să citesc ultimul roman al lui Aureliu Busuioc (1928-2012) apărut la Cartier (Și a fost noapte). A fost, din păcate, cu adevărat ultimul. Aș fi vrut să pot ajunge la lansarea din mai 2012 (iată un fragment, pentru mine extrem de emoționant).
Atât de discret (nu s-a bătut pentru lauri, nici aici, nici peste Prut, deși i-ar fi meritat), de o discreție ironică, chiar cinică, și de un umor inconfundabil, Aureliu Busuioc a făcut pentru lit. din Basarabia inestimabil de mult, ca romancier, poet (liric, satiric).
Păstrez câteva amintiri extrem de frumoase din 2009, când l-am cunoscut. Aici, tot la Librăria din Centru, după o seară poetică dedicată lui AB.
CONCERT
Pentru Tanţi
...
Atât de discret (nu s-a bătut pentru lauri, nici aici, nici peste Prut, deși i-ar fi meritat), de o discreție ironică, chiar cinică, și de un umor inconfundabil, Aureliu Busuioc a făcut pentru lit. din Basarabia inestimabil de mult, ca romancier, poet (liric, satiric).
Păstrez câteva amintiri extrem de frumoase din 2009, când l-am cunoscut. Aici, tot la Librăria din Centru, după o seară poetică dedicată lui AB.
CONCERT
Pentru Tanţi
...
Nebun sublim, trecutul, mai vine la cavoul
În neuronii căror şi-a conservat ecoul,
Şi răvăşind incinta cu vechituri perene,
Ia uite ce mai află alături de migrene:
Tu, dominând parterul. De ochiul meu, avidul,
Creştea jur-împrejuru-ţi inexorabil vidul,
Şi-n vreme ce sub haina-mi pulsa frenetic dorul,
Mai respiram în sală — tu, eu şi dirijorul.
Dramatizând, maestrul, cu gesturi foarte grave
Zvârlea în plinul sălii acorduri scandinave.
Tunau teribil tube, vuiau violoncele
Si înşirau valtorne mirabile mărgele.
Înfioraţi bemolii, scăpaţi de sub baghetă
Puneau ninsori atente pe fruntea ta cochetă,
Pe când diezii tragici, abia născuţi la rampă,
Îţi survolau făptura ca fluturii o lampă...
O, tu! În rândul patru! Şi-acum mă doare poanta;
Peer Ghynt venise-alături gentil să-ţi ţie geanta,
Şi vestejindu-şi soarta, de farmecele tale,
Îţî încălzea auzul cu arii boreale!
Hiperboreic melos!
Viori nevinovate
Strigară de iubire şi infidelitate.
Băteau timpane-n tâmple, fiorduri fără pată
Îşi sugrumau talazul în sala indignată,
Şi pumnii incapabili afrontul să-1 suporte,
In plugul ros şi roşu loviră mezzo-forte.
Purtam pantofi de cârpă făcuţi cu cretă sură
Şi-un tom imens de versuri nescrise sub tunsură.
Dar ca cirac sensibil şi demn al lui Erato
Simţeam că-mi creşte pulsul Ia modul zis staccato.
Şi mai simţeam, ştiindu-l cumplit ce mi-i năravul,
Că am rămas în sală — tu, eu şi scandinavul,
In sala destinată pentru hipnoze-n masă,
Dar pentru trei destine, vai, prea nespaţioasă!...
...Când te-am luat de mână atunci întâia oară
Şi ţi-am găsit privirea — Peer Ghynt ieşea afară
În neuronii căror şi-a conservat ecoul,
Şi răvăşind incinta cu vechituri perene,
Ia uite ce mai află alături de migrene:
Tu, dominând parterul. De ochiul meu, avidul,
Creştea jur-împrejuru-ţi inexorabil vidul,
Şi-n vreme ce sub haina-mi pulsa frenetic dorul,
Mai respiram în sală — tu, eu şi dirijorul.
Dramatizând, maestrul, cu gesturi foarte grave
Zvârlea în plinul sălii acorduri scandinave.
Tunau teribil tube, vuiau violoncele
Si înşirau valtorne mirabile mărgele.
Înfioraţi bemolii, scăpaţi de sub baghetă
Puneau ninsori atente pe fruntea ta cochetă,
Pe când diezii tragici, abia născuţi la rampă,
Îţi survolau făptura ca fluturii o lampă...
O, tu! În rândul patru! Şi-acum mă doare poanta;
Peer Ghynt venise-alături gentil să-ţi ţie geanta,
Şi vestejindu-şi soarta, de farmecele tale,
Îţî încălzea auzul cu arii boreale!
Hiperboreic melos!
Viori nevinovate
Strigară de iubire şi infidelitate.
Băteau timpane-n tâmple, fiorduri fără pată
Îşi sugrumau talazul în sala indignată,
Şi pumnii incapabili afrontul să-1 suporte,
In plugul ros şi roşu loviră mezzo-forte.
Purtam pantofi de cârpă făcuţi cu cretă sură
Şi-un tom imens de versuri nescrise sub tunsură.
Dar ca cirac sensibil şi demn al lui Erato
Simţeam că-mi creşte pulsul Ia modul zis staccato.
Şi mai simţeam, ştiindu-l cumplit ce mi-i năravul,
Că am rămas în sală — tu, eu şi scandinavul,
In sala destinată pentru hipnoze-n masă,
Dar pentru trei destine, vai, prea nespaţioasă!...
...Când te-am luat de mână atunci întâia oară
Şi ţi-am găsit privirea — Peer Ghynt ieşea afară
duminică, 23 septembrie 2012
Counter-Amores
Jennifer Clarvoe, o poetă americană de mare discreţie, pe care am citit-o/ ascultat-o acum câteva luni. Poeta, care e şi profesoară la Kenyon College de ani buni, e abia la a doua carte (ceea ce mi se pare, de la o vreme, genial :). Iar a doua carte se numeşte "Counter-Amores" şi răspunde, evident, Amores-urilor lui Ovidiu. N-am mai găsit poemele mele preferate pe Internet şi am greşit când nu le-am păstrat altfel, dar iată unul dintre Counter-Amores (netradus, deocamdată) -- cu tot cu aluzille la tapiseriile cu "doamna cu licorn", care-mi sunt f. dragi.
Counter-Amores 1.3
All's Fair
All's fair; I think I'll let you go—too small
to keep. And I don't care whether you call
me back or not. Perhaps I've aimed too low
(below the belt); I think I'll let you go.
You wouldn't last a minute as my slave,
would you? (Oh, you don't know what you have
to lose. Besides, I know your middle name,
computer passwords, your recurring dream
or nightmare that these secrets you record,
that seem secure behind the darkened screen,
open to other keyboards, every word
winks like the girl you hoped would wait unseen.)
Love has nothing to do with it. I take
what I want and lie about it later
and blame you, sweetheart. Oh, I take the cake
and let them eat it, too—and that's the matter,
isn't it? Eat and be eaten. Who survives
I might at last consent to keep as slave.
Might. My sister Fates—one spins, one weaves,
one cuts the thread. I do not grieve
ever. What's dead is dead. Leave me alone
and I'll get back to writing something else.
You'll be forgotten when they read this poem:
it's only better-than-average sex that sells.
The Lady of the Tapestries can touch
the horn of the animal she loves so much,
touch anchoring the world that she holds dear
and lets go, praying, à mon seul désir.
Tapestries unravel. Beasts are dumb.
I think I'll let you go. (Or let you come.)
marți, 7 august 2012
Că tot vorbirăm de Pollock,
am găsit acest poem de Inger Christensen, marea poetă daneză, pe care l-am tradus acum ceva timp.
poli albaștri
poli albaștri
În seara asta, departe începe să meargă
tot mai departe, iar visul
ce știm despre vis
salturi metalice Jackson Pollock
torente argintii Jackson Pollock
privesc de-a lungul marea
văd în depărtare mersul tău și tu
treci Pacificul, distant și albastru
falus și ritmul lui Moloch în zare
înspre alteritate
înspre alteritate?
suntem oare în lume după sau înainte
suntem sau nu forță magnetică
pare că mie îmi spui:
geneză femeie vis care începe
în seara asta să meargă tot mai departe
în seara asta s-ajungă tot mai departe
salturi metalice Jackson Pollock
torente argintii Jackson Pollock
mai departe de-a lungul albastrului marea
sâmbătă, 21 iulie 2012
sâmbătă, 31 martie 2012
Poesis Internațional nr.8
online (și eu acolo, într-o postură -& exprimare- cam ciudată, scriind despre proză...).
Poesis International Nr. 8 Site
Poesis International Nr. 8 Site
vineri, 23 decembrie 2011
ce a văzut Berlinul, pe 11.11.11
doar o parte din ce am văzut, în una din serile mini-festivalului "translating hip-hop" de la haus der kulturen den welt. partea pe care cineva a filmat-o e cu beatboxerul german mando.
partea pe care nu a filmat-o nimeni e cu (sound)poetul zimbabwian Chirikure Chirikure, dar iată un poem (e la fel de overtly political în mai toate).
mai greu de descris / imaginat e cum improvizează cei doi, împreună (deşi, era de presupus, vocabularul primului s-a dovedit neputincios în faţa cuvintelor, la un moment dat).
partea pe care nu a filmat-o nimeni e cu (sound)poetul zimbabwian Chirikure Chirikure, dar iată un poem (e la fel de overtly political în mai toate).
mai greu de descris / imaginat e cum improvizează cei doi, împreună (deşi, era de presupus, vocabularul primului s-a dovedit neputincios în faţa cuvintelor, la un moment dat).
sâmbătă, 8 octombrie 2011
sâmbătă, 3 septembrie 2011
de un minimalism trist
Salonul Internaţional de Carte. pentru că numai "Internaţional" nu e. m-am repezit spre cele trei rafturi (sic!) etichetate "Franţa" ca să descopăr că, din cele vreo 10 cărţi, 5 erau dicţionare.
era înainte de Republica guvernată de Sandu Vakulovski şi Moni Stănilă (un maraton de 2 zile).
m-am bucurat însă să revăd, ieri, oameni pe care nu-i văzusem de luni bune. care să cumpere o carte recomandată de mine. şi să-mi împrumute una de care nu făcusem rost încă (ultimul roman al lui Eco).
iar cu o zi în urmă, îndreptându-mă spre standul Arc să-mi iau, în sfârşit, volumul Lilianei Armaşu, pe care îl îndrăgisem a priori, am întâlnit-o pe însăşi autoarea. am rămas împietrită, pentru câteva secunde (atât de mare fusese coincidenţa). am vorbit (mai degrabă, am fost întru totul de acord) despre debuturi, cărţi şi timpi de scriere, viaţă literară şi viaţă literară în afara vieţii literare, singura care contează.
despre "Singurătatea de miercuri" a scris G. Chiper în Contrafort (aici). a luat premiul pentru Poezie al US 2010.
a, da, pe Aleea Clasicilor a fost inaugurat bustul lui Păunescu. no comment.
era înainte de Republica guvernată de Sandu Vakulovski şi Moni Stănilă (un maraton de 2 zile).
m-am bucurat însă să revăd, ieri, oameni pe care nu-i văzusem de luni bune. care să cumpere o carte recomandată de mine. şi să-mi împrumute una de care nu făcusem rost încă (ultimul roman al lui Eco).
iar cu o zi în urmă, îndreptându-mă spre standul Arc să-mi iau, în sfârşit, volumul Lilianei Armaşu, pe care îl îndrăgisem a priori, am întâlnit-o pe însăşi autoarea. am rămas împietrită, pentru câteva secunde (atât de mare fusese coincidenţa). am vorbit (mai degrabă, am fost întru totul de acord) despre debuturi, cărţi şi timpi de scriere, viaţă literară şi viaţă literară în afara vieţii literare, singura care contează.
despre "Singurătatea de miercuri" a scris G. Chiper în Contrafort (aici). a luat premiul pentru Poezie al US 2010.
a, da, pe Aleea Clasicilor a fost inaugurat bustul lui Păunescu. no comment.
marți, 30 august 2011
suficient de senzaţional
încât să rup tăcerea de aici.
mergeam azi spre Librăria din Centru, unde avea să se întâmple Seara Poetică a Ilenei Mălăncioiu şi... o creangă mare cât mine s-a desprins dintr-un arbore de vreo 20 de metri şi a căzut la o secundă distanţă, în urmă. nu m-am întrebat a cui e vina şi cum lucrează serviciile respective din cadrul primăriei ch-ău, nu m-am gândit nici la "carpe diem" etc. a fost pur şi simplu atât de suprarealist şi magic, încât am mers multă vreme zâmbind maşinal şi gândindu-mă că dacă voi întoarce capul în urmă, voi vedea creanga târându-se după mine.
şi chiar dacă toate astea m-au dezlocuit pentru o bucată bună de timp din mine însămi, a fost o seară de poezie bună, în care am reuşit s-o înţeleg mai bine pe I.M., care, printre poeme, a vorbit, laolaltă, despre scriitori vs. politică & securitate (unde ar fi paranteze largi de deschis, dar I.M. a zis cel mai bine : "cine are talent oricum rămâne" şi "doar p-u că eşti pur moral nu..."), scriitori vs. scriitori, scriitori vs. ei înşişi. iar în toate astea n-a fost pic de egocentrism, cum ar fi putut să fie.
la final, cineva i-a trimis un bileţel, întrebând-o dacă s-a gândit vreodată să se lase de literatură. hai să pun un poem de-al Ilenei Mălăncioiu (din volumul omonim, 1973), în semn de "bine că nu":
Crini pentru domnişoara mireasă
Crini pentru domnişoara mireasă,
Crini albi şi cărnoşi, cum n-am mai văzut,
Ca şi cum nunta veşnică acum a fost descoperită
De un mire tînăr şi neprefăcut.
Ce purtaţi, domnule mire, în buchetul cu trei fire,
În buchetul cu trei feţe dumnezeieşti
Ca trei flori de crin aduse de foarte departe
Pentru nunta din poveşti.
Domnul mire nu poate să răspundă,
Domnul mire zboară peste nori,
În tăcere, domnişoara mireasă
Sărută cele trei flori
Ca şi cum n-ar fi flori de crin,
Ci feţe sfinte cu adevărat.
Ce purtaţi, domnule mire, în buchetul cu trei fire
Care trupul miresei l-au înviat.
mergeam azi spre Librăria din Centru, unde avea să se întâmple Seara Poetică a Ilenei Mălăncioiu şi... o creangă mare cât mine s-a desprins dintr-un arbore de vreo 20 de metri şi a căzut la o secundă distanţă, în urmă. nu m-am întrebat a cui e vina şi cum lucrează serviciile respective din cadrul primăriei ch-ău, nu m-am gândit nici la "carpe diem" etc. a fost pur şi simplu atât de suprarealist şi magic, încât am mers multă vreme zâmbind maşinal şi gândindu-mă că dacă voi întoarce capul în urmă, voi vedea creanga târându-se după mine.
şi chiar dacă toate astea m-au dezlocuit pentru o bucată bună de timp din mine însămi, a fost o seară de poezie bună, în care am reuşit s-o înţeleg mai bine pe I.M., care, printre poeme, a vorbit, laolaltă, despre scriitori vs. politică & securitate (unde ar fi paranteze largi de deschis, dar I.M. a zis cel mai bine : "cine are talent oricum rămâne" şi "doar p-u că eşti pur moral nu..."), scriitori vs. scriitori, scriitori vs. ei înşişi. iar în toate astea n-a fost pic de egocentrism, cum ar fi putut să fie.
la final, cineva i-a trimis un bileţel, întrebând-o dacă s-a gândit vreodată să se lase de literatură. hai să pun un poem de-al Ilenei Mălăncioiu (din volumul omonim, 1973), în semn de "bine că nu":
Crini pentru domnişoara mireasă
Crini pentru domnişoara mireasă,
Crini albi şi cărnoşi, cum n-am mai văzut,
Ca şi cum nunta veşnică acum a fost descoperită
De un mire tînăr şi neprefăcut.
Ce purtaţi, domnule mire, în buchetul cu trei fire,
În buchetul cu trei feţe dumnezeieşti
Ca trei flori de crin aduse de foarte departe
Pentru nunta din poveşti.
Domnul mire nu poate să răspundă,
Domnul mire zboară peste nori,
În tăcere, domnişoara mireasă
Sărută cele trei flori
Ca şi cum n-ar fi flori de crin,
Ci feţe sfinte cu adevărat.
Ce purtaţi, domnule mire, în buchetul cu trei fire
Care trupul miresei l-au înviat.
duminică, 24 iulie 2011
joi, 21 iulie 2011
un minut pentru M. Ivănescu (1931-2011)
cum se scrie o carte - şi ce înţeles poate avea o asemenea lucrare
însă pentru sunetele de afară străin, închis
într-o lume unde nu mai pătrund
cu ecourile lor luminile lumii de afară şi îşi închid
contururile de muzică pe care orice înscris
al unui lucru, al unei fiinţe îl aşează în cartea
uriaşă a firii, deschisă, şi întorcîndu-şi
filele cu texte uneori neînţelese, pe care ai vrea
să le opreşti - dar care curînd îşi
va întoarce ultima pagină
şi nu va mai urma decît cea de pe urmă foaie
şi aceea albă. şi cine
ştie mai cine are să vină să o îndoaie
şi va mai scrie un rînd doar şi o dată
şi va închide peste ea scoarţa crăpată.
şi tu, cartea asta care ţi-a fost
vremea, şi locul sufletului tău, nu ţi-a fost
în puteri s-o citeşti ascultînd-o în silabe
chiar dacă le-ai înţeles înţelesul,
şi în urechile tale au rămas albe,
şi ai citit doar cu ochii, şi mersul
înspre înlăuntru nu l-ai mai urmărit.
să trăieşti o vreme surd la răsfrîngerile
pe care în tine, în oricine ar fi trebuit
să le aibe rîsul şi plîngerile
din afară. şi pe urmă, cînd s-a închis
cartea, nici să nu mai ştii dacă rămîn
pentru altcineva, mai tîrziu, din ce-a scris
acolo, lucruri de înţeles cînd o va lua poate în mîini.
însă pentru sunetele de afară străin, închis
într-o lume unde nu mai pătrund
cu ecourile lor luminile lumii de afară şi îşi închid
contururile de muzică pe care orice înscris
al unui lucru, al unei fiinţe îl aşează în cartea
uriaşă a firii, deschisă, şi întorcîndu-şi
filele cu texte uneori neînţelese, pe care ai vrea
să le opreşti - dar care curînd îşi
va întoarce ultima pagină
şi nu va mai urma decît cea de pe urmă foaie
şi aceea albă. şi cine
ştie mai cine are să vină să o îndoaie
şi va mai scrie un rînd doar şi o dată
şi va închide peste ea scoarţa crăpată.
şi tu, cartea asta care ţi-a fost
vremea, şi locul sufletului tău, nu ţi-a fost
în puteri s-o citeşti ascultînd-o în silabe
chiar dacă le-ai înţeles înţelesul,
şi în urechile tale au rămas albe,
şi ai citit doar cu ochii, şi mersul
înspre înlăuntru nu l-ai mai urmărit.
să trăieşti o vreme surd la răsfrîngerile
pe care în tine, în oricine ar fi trebuit
să le aibe rîsul şi plîngerile
din afară. şi pe urmă, cînd s-a închis
cartea, nici să nu mai ştii dacă rămîn
pentru altcineva, mai tîrziu, din ce-a scris
acolo, lucruri de înţeles cînd o va lua poate în mîini.
miercuri, 29 iunie 2011
duminică, 26 iunie 2011
Omagiu lui Pessoa
un poem de Frederick Seidel
Am iubit odată.
Credeam că voi fi iubit.
Dar n-am fost iubit.
N-am fost iubit din singurul motiv care contează-
N-a fost să fie.
Mi-am descheiat mănuşile albe şi le-am dezvelit de pe mâini.
Am pus deoparte bastonul cu mâner de aur.
Am luat acest stilou...
Şi m-am gândit la cum mulţi alţii
Au mirosit trandafirul din vază
Şi au ridicat un stilou cu cerneală,
Şi au ridicat un munte...
Şi şi-au pus arma automată în gură,
Şi au zărit cum câinele lor de vânătoare tocmai ţintise.
Am iubit odată.
Credeam că voi fi iubit.
Dar n-am fost iubit.
N-am fost iubit din singurul motiv care contează-
N-a fost să fie.
Mi-am descheiat mănuşile albe şi le-am dezvelit de pe mâini.
Am pus deoparte bastonul cu mâner de aur.
Am luat acest stilou...
Şi m-am gândit la cum mulţi alţii
Au mirosit trandafirul din vază
Şi au ridicat un stilou cu cerneală,
Şi au ridicat un munte...
Şi şi-au pus arma automată în gură,
Şi au zărit cum câinele lor de vânătoare tocmai ţintise.
duminică, 22 mai 2011
de curând
seminar cu Adam Zagajewsky.
care şi-a jucat rolul (de "poet naiv", avea să mărturisească) până aproape de final,
cumva renegând propriul eseu (A Defense of Ardor).
el e "altul când scrie despre poezie". el "nu ştie nimic despre".
numai că tot acest joc mi s-a părut perfect justificat (la cum sunau unele întrebări).
s-a ferit cameleonic de majoritatea, şi poate prin asta mi-a răspuns la mai toate pe care eu le aveam.
în ultimele 10 minute a început să spună. câteva definiţii memorabile. şi care sunt doar atât.
şi, la întrebarea mea: "...da, atunci cred că se termină totul".
mai mult decât un poem (doar un link spre varianta engleză , pardon), nu ştiu ce să mai spun. (aproape că m-am dezvăţat să "tastez" pentru blog.)
care şi-a jucat rolul (de "poet naiv", avea să mărturisească) până aproape de final,
cumva renegând propriul eseu (A Defense of Ardor).
el e "altul când scrie despre poezie". el "nu ştie nimic despre".
numai că tot acest joc mi s-a părut perfect justificat (la cum sunau unele întrebări).
s-a ferit cameleonic de majoritatea, şi poate prin asta mi-a răspuns la mai toate pe care eu le aveam.
în ultimele 10 minute a început să spună. câteva definiţii memorabile. şi care sunt doar atât.
şi, la întrebarea mea: "...da, atunci cred că se termină totul".
mai mult decât un poem (doar un link spre varianta engleză , pardon), nu ştiu ce să mai spun. (aproape că m-am dezvăţat să "tastez" pentru blog.)
sâmbătă, 14 mai 2011
seară ucraineană
din motive care îmi scapă (poate, doar, pasiunea pentru limba asta foarte frumoasă;
de văzut mai jos în ceea ce-mi place mai mult din muzica lor.
şi traducerea unui poem al Halynei Kruk, o poetă pe care am citit-o, recent)
multe lucruri dispar mai repede
de Halyna Kruk
multe lucruri dispar mai repede decât
reuşim noi să le observăm
multe nici măcar nu apar
în câmpul nostru de vedere
ca omuleţul acela care trebuie împuşcat
în tirul de duminică din parcul de cultură şi odihnă
acum vreo douăzeci de ani
până reuşesc să-l ochesc
el nu mai iese de mult la suprafaţă
cine a omorât omuleţul-muritor
cu glontele acela minuscul
din arma aceea cu ţeavă strâmbă
cine a reuşit să-l observe?
cine a reuşit să ia ţinta
în cele câteva duminici repezi de vară
din care aproape totul e deja în trecut?
de văzut mai jos în ceea ce-mi place mai mult din muzica lor.
şi traducerea unui poem al Halynei Kruk, o poetă pe care am citit-o, recent)
multe lucruri dispar mai repede
de Halyna Kruk
multe lucruri dispar mai repede decât
reuşim noi să le observăm
multe nici măcar nu apar
în câmpul nostru de vedere
ca omuleţul acela care trebuie împuşcat
în tirul de duminică din parcul de cultură şi odihnă
acum vreo douăzeci de ani
până reuşesc să-l ochesc
el nu mai iese de mult la suprafaţă
cine a omorât omuleţul-muritor
cu glontele acela minuscul
din arma aceea cu ţeavă strâmbă
cine a reuşit să-l observe?
cine a reuşit să ia ţinta
în cele câteva duminici repezi de vară
din care aproape totul e deja în trecut?
luni, 18 aprilie 2011
Abonați-vă la:
Postări (Atom)