Et j'ai trouvé le fond musical pour le(s) moi(s) qui vien(nen)t

să fie fundalul acestei zile Aznavour, cu "hier encore", îmi spunea ieri cineva. cum orice discuţie despre muzica franceză e, în cazul meu, via (Paris-ul lui) Montand, cum nu mai e hier encore, ci presque demain,
iată-l, fără alte comentarii.

 

numai cât trece lumină

numai cât trece lumină
de pe o faţă a diamantului pe alta
gesturile lor contagioase
sunt în gesturile tale


noi suntem ecoul unul altuia
cântau nişte ruşi
în picioare pe scrâncioburi înalte
ca şi cum s-ar fi pregătit să-şi facă
vânt pentru un cerc complet în aer
aşa cum tu n-ai putut niciodată
în clipa în care ai fi atârnat
ca un pendul
fără trup
ai fi înţeles totul
te-ai fi lăsat să cazi
izbind de pământ
acest cap o cameră de fotografiat
bolnavă


într-o zi vor veni
fluturând mâinile lor moarte
îşi vor cere înapoi gesturile
vinovată sunt vinovată vei spune
şi râzând
te vei arunca în mulţime
ca un bumerang

deşi nu-mi place Chagall,

uneori lucrurile încep să arate exact ca în picturile sale 

(aici: "Calul de circ", 1964)

trei zile

trei zile, atât a mers ceasul din salon... invers, literalmente invers, împotriva acelor ceasornicului. până la proba contrarie (găsită pe internet), m-am iluzionat inutil (că apartamentul nostru e ales, că ceasul acesta e o maşină a timpului, că e singurul ceas din lume care merge înapoi, da, aşa îmi ziceam, uitându-mă minute în şir la el). mai ales că totul se declanşase după ce îl privisem cumva dojenindu-l că se oprise...

şi... într-un interval de trei zile, am reuşit să dau toefl-ul şi tef-ul. pe scurt: franglais.

"Între acasă şi acasă", vorba lui V. Mândâcanu

1. Da, drumurile de la Bucureşti la Chişinău (şi invers) spun întotdeauna mai mult decât Bucureştiul şi Chişinăul luate împreună...

2. Mă tot gândesc la băieţelul de trei ani jucându-se cu cele două "caiete" ale părinţilor (purpuriu şi albastru), apoi plângând că el "nu crede/ simte că deja e România".

rugăciunile (de încheiere)

ca într-un joc din copilărie
cu un creion unesc
puncte dureroase
în jurul lor golul a înflorit
organe noi

cât se mai poate merge aşa
fiecare gest
aruncă în aer tot trupul
suntem
atât de singuri numai un dumnezeu
ne-ar putea uni
când vom sta alături şi vom
scrie rugăciunile
în care moartea şi-a crestat
cacofoniile

izbăveşte-ne doamne
de tăcerea asta ca o lepră
îţi vom dărui metanii
pe podea de oglinzi

izbăveşte-ne doamne
de cetatea strâmtă a acestor gesturi
îţi vom dedica un film mut
întrerupt de ţipătul tău

amin

Pentru că, până la urmă, voi ajunge la concert