suficient de senzaţional

încât să rup tăcerea de aici.

mergeam azi spre Librăria din Centru, unde avea să se întâmple Seara Poetică a Ilenei Mălăncioiu şi... o creangă mare cât mine s-a desprins dintr-un arbore de vreo 20 de metri şi a căzut la o secundă distanţă, în urmă. nu m-am întrebat a cui e vina şi cum lucrează serviciile respective din cadrul primăriei ch-ău, nu m-am gândit nici la "carpe diem" etc. a fost pur şi simplu atât de suprarealist şi magic, încât am mers multă vreme zâmbind maşinal şi gândindu-mă că dacă voi întoarce capul în urmă, voi vedea creanga târându-se după mine.

şi chiar dacă toate astea m-au dezlocuit pentru o bucată bună de timp din mine însămi, a fost o seară de poezie bună, în care am reuşit s-o înţeleg mai bine pe I.M., care, printre poeme, a vorbit, laolaltă, despre scriitori vs. politică & securitate (unde ar fi paranteze largi de deschis, dar I.M. a zis cel mai bine : "cine are talent oricum rămâne" şi "doar p-u că eşti pur moral nu..."), scriitori vs. scriitori, scriitori vs. ei înşişi. iar în toate astea n-a fost pic de egocentrism, cum ar fi putut să fie.

la final, cineva i-a trimis un bileţel, întrebând-o dacă s-a gândit vreodată să se lase de literatură. hai să pun un poem de-al Ilenei Mălăncioiu (din volumul omonim, 1973), în semn de "bine că nu":



Crini pentru domnişoara mireasă



Crini pentru domnişoara mireasă,

Crini albi şi cărnoşi, cum n-am mai văzut,

Ca şi cum nunta veşnică acum a fost descoperită

De un mire tînăr şi neprefăcut.



Ce purtaţi, domnule mire, în buchetul cu trei fire,

În buchetul cu trei feţe dumnezeieşti

Ca trei flori de crin aduse de foarte departe

Pentru nunta din poveşti.



Domnul mire nu poate să răspundă,

Domnul mire zboară peste nori,

În tăcere, domnişoara mireasă

Sărută cele trei flori



Ca şi cum n-ar fi flori de crin,

Ci feţe sfinte cu adevărat.

Ce purtaţi, domnule mire, în buchetul cu trei fire

Care trupul miresei l-au înviat.





   

cum se vede uneori realitatea

(ochiul lui charles pennequin)

un minut pentru M. Ivănescu (1931-2011)

cum se scrie o carte - şi ce înţeles poate avea o asemenea lucrare

însă pentru sunetele de afară străin, închis
într-o lume unde nu mai pătrund
cu ecourile lor luminile lumii de afară şi îşi închid
contururile de muzică pe care orice înscris

al unui lucru, al unei fiinţe îl aşează în cartea
uriaşă a firii, deschisă, şi întorcîndu-şi
filele cu texte uneori neînţelese, pe care ai vrea
să le opreşti - dar care curînd îşi

va întoarce ultima pagină
şi nu va mai urma decît cea de pe urmă foaie
şi aceea albă. şi cine

ştie mai cine are să vină să o îndoaie
şi va mai scrie un rînd doar şi o dată
şi va închide peste ea scoarţa crăpată.

şi tu, cartea asta care ţi-a fost
vremea, şi locul sufletului tău, nu ţi-a fost
în puteri s-o citeşti ascultînd-o în silabe

chiar dacă le-ai înţeles înţelesul,
şi în urechile tale au rămas albe,
şi ai citit doar cu ochii, şi mersul

înspre înlăuntru nu l-ai mai urmărit.
să trăieşti o vreme surd la răsfrîngerile
pe care în tine, în oricine ar fi trebuit
să le aibe rîsul şi plîngerile

din afară. şi pe urmă, cînd s-a închis
cartea, nici să nu mai ştii dacă rămîn
pentru altcineva, mai tîrziu, din ce-a scris
acolo, lucruri de înţeles cînd o va lua poate în mîini.

Poesis International

a ajuns la numărul 5. iată-l:

Poesis International 5

Omagiu lui Pessoa

un poem de Frederick Seidel

Am iubit odată.
Credeam că voi fi iubit.
Dar n-am fost iubit.
N-am fost iubit din singurul motiv care contează-
N-a fost să fie.
Mi-am descheiat mănuşile albe şi le-am dezvelit de pe mâini.
Am pus deoparte bastonul cu mâner de aur.
Am luat acest stilou...
Şi m-am gândit la cum mulţi alţii
Au mirosit trandafirul din vază
Şi au ridicat un stilou cu cerneală,
Şi au ridicat un munte...
Şi şi-au pus arma automată în gură,
Şi au zărit cum câinele lor de vânătoare tocmai ţintise.

the mainstream is always boring, someone said

o imagine de la Month of Performance Art in Berlin.
aici, "Autobiographiction", un workshop-performance de Nicolas y Galeazzi
şi Joel Verwimp. pe scurt: două arhive personale în permanentă rescriere şi care, contopite cu biografiile celor care au rescris (subsemnata, inclusiv) / vor rescrie, duc spre "autobiograficţiunea" unui necunoscut Z. toate astea, de dragul cercetării artistice. de dragul avangărzii, la ea acasă la Freies Museum Berlin.

muţenia pământului

acolo, departe
metaforă peste metaforă
ca o spumă
din care-mi ridic corpul

//

decât limba aceea stranie
pe care o vorbeam cu neruşinare
mai bine muţenia pământului care îmi
intrase în oase

//

aici, departe
îmbrăţişarea grea a unui bărbat orb
teama că ar putea muri strivit de gravitaţie
(îl rog să vorbească, să vorbească orice)
gura lui se deschide ca o prăpastie în
geografia caldă a capului

//

oasele mele pierzându-şi laptele