pur şi simplu Cohen

duty free

duty free / no duty[1]
faţă de nimeni

mă ţin de paşaport cu oareşice nepăsare  
aici suntem toţi cei care nu avem arme
cei care nu ducem droguri în papuci

cei care purtăm mai puţin de 100 ml de lichid în geantă
cei care ne-am împachetat cu succes cele 20 kg de lucruri
indispensabile
curând vom fi un punct verde pe un panou
dumnezeu se va uita de foarte aproape
ca un microbiolog la monade

ultima dată când am zburat ne-au spus că întârzie
ezitau noi ne buluceam la coadă
apoi au venit şi ne-au zis că avionul
trimis de urgenţă de la munchen era plin de gheaţă
şi ne-au chemat afară
şi ne-am căţărat cu toţii să suflăm deasupra
şi a început să se topească
când ne-au dat voie să intrăm am înjurat fiecare în limba lui
care pentru fiecare altul nu era decât o horcăială

zborul ne-a anesteziat
curând mi-am proptit capul în geam
să urmăresc cum norii de la vest la est alternează
din valuri mici în valuri mari ascuţite să văd
şi de data asta cum arată turbulenţa de deasupra ungariei 
ungurul din dreapta s-a întristat
capul meu acoperise într-adevăr geamul

şi îl vedeam cum îşi întinde cu toată puterea gâtul

de fiecare dată când eu lăsam puţin capul pe fotoliu
să se odihnească

apoi am lăsat capul în pământ
aterizasem

urmau zilele mute în care lucrurile se traduc încet

în lucrurile de acasă
contururile se suprapun inexact

aici şi acolo
aici şi acolo

my diplopia makes sense, doctor[2]
ceva îmi spunea că într-o zi asta
o să-mi salveze creierul de la supraîncărcare

---

[1] (engl.) nicio obligaţie

[2] (engl.) vederea mea dublă are sens, doctore

ce a văzut Berlinul, pe 11.11.11

doar o parte din ce am văzut, în una din serile mini-festivalului "translating hip-hop" de la haus der kulturen den welt. partea pe care cineva a filmat-o e cu beatboxerul german mando.



partea pe care nu a filmat-o nimeni e cu (sound)poetul zimbabwian Chirikure Chirikure, dar iată un poem (e la fel de overtly political în mai toate).




mai greu de descris / imaginat e cum improvizează cei doi, împreună (deşi, era de presupus, vocabularul primului s-a dovedit neputincios în faţa cuvintelor, la un moment dat).

apoca-lipse

mi-am tot spus că voi scrie despre recenta şi scurta mea aventură în lumea artei contemporane, care m-a însufleţit şi mi-a confirmat ceva din intuiţiile mele în ce priveşte poezia- cum ar trebui să arate o poezie (o artă, dacă ţii la lumea nouă -dar cât de nouă?- , unde mijloacele de expresie se amestecă până la disoluţie), o poezie care n-ar renunţa nici la ceea ce e, în est, o anumită digestie a lumii şi a vieţii şi a dramelor, dar are în vedere şi ceea ce e mai nou şi mai bun în felul de a face artă acum, în vest. altă întrebare - ce să faci cu intuiţiile.
dar voi scrie despre asta, şi despre instalaţiile şi performance-urile pe care le-am pus la cale. şi poate despre cei care ştiu mai mult despre ce să faci cu intuiţiile.

acum însă singurul lucru despre care mă simt cumva forţată să scriu e sentimentul acesta de apocalipsă pe care-l am, hic et nunc. şi nu doar pentru că azi întreg sistemul de monitorizare a trenurilor urbane în berlin a cedat cu totul. de neconceput că o asemenea caracatiţă, tehnic vorbind, poate depinde de o ... "cutiuţă de monitorizare" (?) care a fost afectată. şi nu se ştie când va fi repus în funcţiune. se ştie doar că vom ajunge mult mai greu la aeroport, zilele astea.

dar nu e numai hic et nunc. mâine sunt alegeri, acasă. iar? da, da, iar. nu mai e nici măcar amuzant. nici trist, nici absurd. îmi lipsesc calificative. "alegeri" au fost şi în trasnistria, săptămâna trecută. unde lucrurile sunt acum şi mai în ceaţă decât de obicei. "alegeri" şi în rusia (ce axă perfectă, de la est spre vest, spre prut: rusia-trasnistria-moldova). apoi, occupy moscow. la ceva timp după occupy wall street. nicio legătură cauzală între.

acum, nicio iluzie că aş putea, cu propriile-mi forţe, să schimb ceva. pe post de încheiere, o lucrare a lui Francis Alÿs, politică într-un fel foarte cuminte, dar foarte puternic.

http://www.francisalys.com/public/hielo.html

Ce mai lipsea, la hotarul de pe Prut

iată (no comment)

http://jurnal.md/ro/news/20-de-camile-blocate-la-vama-moldo-romana-video-212543/

Poesis Internaţional

a ajuns la nr. 6. Iată-l:


Poesis International nr.6

viaţa cea nouă (osuar)

viaţa cea nouă cu tot cu berlinul ei
mă împinge în colţul cel mai îngust
şi strângându-mă fără să mai pot respira
îmi reaşază unul câte unul oasele

şi când îţi spun că toate lunile astea
mi-am simţit faţa călcată în picioare
am în minte un pantof pătrat al unei femei la berlinale
osul tălpii ieşit nesănătos într-o parte şi pielea maro a pantofului
ca şi pielea albă a piciorului repetând prosteşte virajul


şi aceasta e umilirea cărnii ţinându-se strâns de oase
şi isteria când steaua de oase aceeaşi de când am venit pe lume
nu încape în nici unul din aceste oraşe


viaţa cea nouă cu tot cu berlinul ei
mă împinge în colţul cel mai îngust
şi strângându-mă fără să mai pot respira
îmi reaşază unul câte unul oasele

ultimele imagini de acum doi ani
când îmi simţeam scheletul arcuindu-se
înainte să se arunce cu putere cât mai departe

un boschetar bătrân cufundându-şi braţul
prin gura unei pubele înalte
mâna lui osoasă desfăcând brusc degetele printre
pungile amestecate în sucuri abjecte
(un minut fără să respir
braţul lui ca o ancoră
oţetul în valuri)
ca să scoată la suprafaţă o pâine o pâine întreagă
o pâine uscată din care muşcă imediat şi dispare

viaţa cea nouă cu tot cu berlinul ei
mă împinge în colţul cel mai îngust
şi strângându-mă fără să mai pot respira
îmi reaşază unul câte unul oasele

degetele tatălui meu întoarse nefiresc în sus
pentru că tot inventând noduri
ascunzând tăieturi sub cicatricele cele mai frumoase
oasele învăţaseră să fie altfel

şi degetele unui bărbat tremurător
căruia i-am strâns mâna ca unui străin şi
i-am simţit oasele falangelor topindu-se gelatinoase

băieţelul care căzuse de pe salcie şi avusese fractură deschisă
băieţelul care căzuse de pe salcie cu tot cu jumătate de salcie
şi m-a durut pentru salcie pentru că nimeni n-ar fi putut s-o prindă la loc
aşa cum îi sudaseră lui oasele

întotdeauna a fost ceva umilitor în îndărătnicia oaselor
şi ceva mult mai umilitor când la prima lovitură
se rup neputincioase

viaţa cea nouă cu tot cu berlinul ei
mă împinge în colţul cel mai îngust
şi strângându-mă fără să mai pot respira
îmi reaşază unul câte unul oasele

ca în ziua aceea în jocul cel mai ciudat
pe care istoria putea să ni-l servească nouă
copiii întârziaţi ai pereistrocii şi în care ne credeam
nemţii şi ruşii sau pur şi simplu mercenari turbaţi
în căutarea secretului celuilalt băieţi şi fete laolaltă
dintre toţi care alergau în jurul blocurilor şi garajelor
singură eu n-am uitat durerea braţului sucit în afară
şi mâna celuilalt înfăşurată strâns în jurul toracelui

până când aproape oprindu-ţi respiraţia îţi cere triumfător parola
şi nu e nimic de spus şi îţi auzi oasele scrâşnind
şi mai bine ai muri stâlcit ţinându-te de acest cuvânt
cu picioarele şi cu braţele

viaţa cea nouă cu tot cu berlinul ei
mă împinge în colţul cel mai îngust
şi strângându-mă fără să mai pot respira
îmi reaşază unul câte unul oasele

şi acesta e râsul meu când carnea se dezleagă
şi îmi ies din piele şi vă alerg în faţă