aşa începe şi se încheie totul dragostea mea
cu cerul coborând ca un piston din oţel
până când lipiţi de asfalt
coastele vor fi un acordeon mut
şi inima un cheag
aşa se încheie şi începe totul
cu valul venind din spate pe fundal
şi eu sufocându-mă într-un colţ
frumuseţea unui tablou chinezesc
care îşi cere albul tăcerea şi absenţa
pe nisipul jilav mergem spre
nord est est est
nord sud
vest vest sud
în centrul pătratului viaţa mea
face o buclă de douăzeci de ani
de care mă spânzur
cvadratura cercului gândul
că n-aş putea fi doar atât
foarte mișto primele două strofe, de o frumusețe sadică, rece. a treia mi se pare un pic prea ermetică, prea deșteaptă pentru a fi poezie (eu aș renunța la ultimele două versuri) deja mă gândeam la tot felul de formule geometrice :D
RăspundețiȘtergeremerci, Andrei.
RăspundețiȘtergerestrofa 3 chiar voiam să aibă geometrie (şi mă bucur dacă are)!
a fi sau a nu fi... poezie, asta-i întrebarea?!? :))