petrol, cafea, vin

cum să explici petele oarbe din creier (no civil society, no sense that one can change the world therefore no big interest for politics, no optimism) unor scandinavi euforici. apolinici, corpuri neruşinat de frumoase. suntem aici, par să spună, cu maxilarele noastre pătrate vom schimba lumea. toţi viitori prim-miniştri. toţi filozofi, retori cel puţin. iar tu ameţită încă de aeroporturi, de babelul din cap şi de riesling. ai vrea să zici ceva, ceva viu, dar poţi doar să simţi, acut, poziţia creierului în craniu. aşteaptă, stă la pândă. zvâcneşte uneori, ca un fetus. vorbeşti, în felul tău abstract & spumos, simţi cum se clatină categoriile (nu mai mult decât trecerea mâinii peste un joc domino). americanii te înţeleg, te iau în braţe. hi-how-are-you-good-how-are-you. ei ştiu că totul e sinuos. toţi vin de undeva, iar undeva-ul te lasă cu sechele. pumnul ăsta de sechele eşti tu. dacă tai cu lama, se scurge un pârâiaş de stereotipuri. la urmă, după caz, petrol, cafea, vin.     

3 poeme cu replici & stuff

am pierdut o mănuşă

am pierdut o mănuşă. n-o mai port nici pe cealaltă. mâinile mele atârnă în frig. mergem în lungul străzilor din chinatown. ţine mănuşa stângă în mâna lui dreaptă. căldura mâinii mele e încă acolo, zice. de o parte şi de alta în magazinele de lămpi abajururi fâlfâie. cealaltă mănuşă intră în tot felul de scenarii. uşile roşii ale restaurantelor se deschid şi se-nchid. poate cineva o îmbracă şi trece pe jos peste brooklyn bridge. mă opreşte şi o întoarce pe dos. vezi, e ca şi cum ai avea-o şi pe cealaltă. aş vrea să nu fie atât de simplu: văd.

 

insomnii

şi e adevărat că n-am mai avut insomnii pentru nimeni, dar ele sunt doar un fel de a compensa timpul în care n-am fost trişti. m-am zbătut ca un peşte în cearşafuri, mi-am imaginat profilul meu pe pernă din partea cealaltă, corpul meu a fost drept ca o pasăre moartă, dar în tot timpul ăsta am râs. dimineaţa sunt mai lucidă decât mi-aş dori. qu’est-ce que tu fais aujourd’hui? aujourd’hui je m’en fiche.

 

în loc de poeme şi filozofii

în loc de poeme şi filozofíi, ar fi trebuit să-ţi spun despre bătutul covoarelor, când priveam şi ascultam ahtiată. aveam vreo cinci ani. marele persian bordo fusese întins în aer. urmau loviturile acelea surde, aplauze sonice stinse compact în lovitură şi extinse pe suprafaţă în acelaşi timp. în timp ce cheia aia din plastic negru, incredibil de barocă, o vedeai ca-n secvenţe fotografice, cum apare şi dispare pe arabesc. all these things of beauty, ai fi spus, cu accentul tău ameţitor. looking at you as you speak is almost as good as a kiss.