cum să explici petele oarbe din creier (no
civil society, no sense that one can
change the world therefore no big interest for politics, no optimism) unor
scandinavi euforici. apolinici, corpuri neruşinat de frumoase. suntem aici, par
să spună, cu maxilarele noastre pătrate vom schimba lumea. toţi viitori
prim-miniştri. toţi filozofi, retori cel puţin. iar tu ameţită încă de
aeroporturi, de babelul din cap şi de riesling. ai vrea să zici ceva, ceva viu,
dar poţi doar să simţi, acut, poziţia creierului în craniu. aşteaptă, stă la
pândă. zvâcneşte uneori, ca un fetus. vorbeşti, în felul tău abstract &
spumos, simţi cum se clatină categoriile (nu mai mult decât trecerea mâinii
peste un joc domino). americanii te înţeleg, te iau în braţe. hi-how-are-you-good-how-are-you. ei ştiu
că totul e sinuos. toţi vin de undeva, iar undeva-ul te lasă cu sechele. pumnul
ăsta de sechele eşti tu. dacă tai cu lama, se scurge un pârâiaş de
stereotipuri. la urmă, după caz, petrol, cafea, vin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu