*
nu ştiu cum a trecut totul, de la ploile insistente (de la început) până la ninsoarea anemică de alaltăieri. unii s-au bucurat vâzând-gustând zăpadă pentru prima dată. alţii s-au ghemuit sub umbrele, nemulţumiţi.
îmi amintesc o după-amiază de octombrie în care am mers mult prin ploaia torenţială, neaşteptată, neanunţată. căutând strada X, cu harta oraşului udă în mâini. de unde până atunci ştiam că d-landul fierbe de contradicţii pe marginea problemei imigranţilor (de religie islamică, în speţă), în 5 minute străzile oraşului erau pline de femei în-văl-uite, toate ridicându-şi eşarfele de la gât pe cap, de spaima ploii.
*
şi o bagatelă care m-a făcut să zâmbesc, tot alaltăieri, cu prima zăpadă: în una din traducerile englezeşti ale Hecubei lui Euripide: "bitter gold" (i.e. aur amar).
*
punct şi de la capăt: mâine sunt alegeri, acasă şi aiurea. iar? iar. am urmărit, de departe, păpuşăria,
p-ă-p-u-ş-ă-r-ă-r-a-i-a. şi m-am ferit de aşteptări. nu de alta, dar e mai sănătos.
alte păpuşării, alte aşteptări: al treilea război mondial...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu