de vederea de fapt

se întâmpla să locuiesc pe o stradă unde casele aveau pereţi de sticlă

viaţa de dinăuntru părea atât de frumoasă

încât mai toţi nou-veniţii erau gata să lingă geamurile

numai să-i vadă bându-şi ceaiul aromatizat mâncându-şi wurştii sau

plimbându-şi setterul prin casă



aceea era viaţa cea nouă şi adevărată şi

deşi nu m-am dus niciodată foarte aproape

ceva se întâmplase cu ochii mei

obişnuiţi să se ascundă după draperiile pe care le întindeam

pe nesimţite între mine şi oameni



îmi amintesc de vara lui 95 înainte să plec pentru a doua oară la constanţa

am prins vreo douăzeci de insecte de toate speciile şi mărimile

pe care le-am ţinut captive într-un borcan

timp de câteva săptămâni

era ceva fermecător în captivitatea lor credeam

cu toată tăria că au o viaţă fericită le aruncam firimituri în fiecare zi

dar aveam de gând să trec frontiera cu ele şi să le dau drumul acolo

în  r o m â n i a

din raţiuni pe atunci cu totul nebănuite

fireşte am uitat borcanul acasă la întoarcere l-am găsit gol

şi am înţeles că cineva le eliberase



continui să merg pe strada asta fără să ştiu despre destinaţie

şi deodată îmi vine să întorc capul şi să îi văd pe toţi

prin ochiul meu pentru care lucrurile scârţâie de claritate

prin borcanul cu fluturi şi muşte

prin peretele de cristal al casei

printr-un ecran

în spatele căruia apar personaje volubile de altădată

toată spuma din jurul corpurilor se descoperă

şi printr-o lupă

văd cum stau ascunşi în carne tremurând

în gesturi rotunde şi haine bufante şi bucle şi voci

toate acestea deasupra unor inşi chei şi drepţi

care sclipesc în toţi ceilalţi oameni