Viaţă de microbuz

(în atmosfera zilelor următoare, fragmente dintr-un text de prin februarie 2010, scris chiar în timpul unei călătorii Buc.-Chişinău: )

Oximoron. (...) După ce aşteptasem preţ de două ore în microbuzul îngheţat, după ce pornisem, într-un final, picioarele dezmorţindu-mi-se încet-încet, pe marele ecran de pe... iconostasul salonului (altarul fiind, y compris, „loja” şoferului) şi-au făcut apariţia, nonşalante, litere chirilice (eu aducându-mi aminte, brusc, de protestele internauţilor din Moldova care cereau dublarea filmelor de la cinematograful Patria şi în limba română). Cei doi pasageri din spatele meu, soţ şi soţie, domnii S., originari din România, şi-au continuat chicotitul (...)
Şoferul ne promitea că filmul ne va teleporta, din Mercedesul care avea să ne treacă peste Prut (20 de inşi: 19 români şi un rus), la „Galivud”. M-am gândit să mă ofer ca translator. (...) În timp ce pe ecran textul rusesc pe care—n-avui încotro—l-am ingurgitat, abandonându-mi lectura, se stingea, lăsând loc primelor imagini, o muzică de-a dreptul tragică ţâşnind din boxe, mi-am oprit gâtul în semi-flexiune spre cei care n-aveau să priceapă o boabă din cele 8 sau 9 episoade pe care şoferul (un ins aproape afazic) le anunţa glorios. Dar, se părea, traducerea nu ar mai fi avut rost. Filmul prezenta scene de război (al Doilea Mondial), iar lucrurile erau cât se poate de simple, dincolo de cuvinte. Steluţele pe frunţile soldaţilor Armatei Roşii faţă în faţă cu arma unui comandant neamţ; ieşirea eroică a unui ostaş sovietic din groapa în care fusese aruncat după o pseudo-execuţie pentru ne-trădare. Nimic mai universal, nicio limbă mai inteligibilă decât asta, mă bucuram în secret. Un glonţ, două gloanţe. O execuţie, două execuţii, o cană de votcă, două căni de votcă. Altfel spus, filmul le oferea suficiente semne. Lenin, Stalin, Hitler—transparenţă. În faţă, un bucureştean cu mină gravă îşi împlântase ochii în ecran, gustând, volens-nolens, din trama pe alocuri hiper-sentimentală, reluând la nesfârşit scena cu soţia cu părul în cosiţe sărutând bravul (de acum) soldat, un copil blond ţinându-l pe tată de mână.

Şi-n timp ce mâna eroului străpungea ţărâna butaforică ieşind la lumină, microbuzul penetra pasajul de la Unirii. (...). „Vperiooood!” (şi tocmai treceam pe lângă Universitate). Supravieţuitorul, acum comandant, plângea în faţa soldaţilor (şi lăsam în urmă TNB-ul).

...Viaţă de microbuz, mi-am zis(...)