excursionistul perfect

pentru excursionistul perfect

valizele se fac și desfac

asemeni cuburilor din carton
într-o figură plată
care la nevoie poate deveni o plută
pentru câteva luni pe Hudson

excursionistul perfect are câteva clișee

foarte importante
”bineînțeles că o să ajung într-o zi înapoi acasă
dacă merg spre vest”
”nu pot sta mai mult de doi ani în același oraș”
”în 20 de kg poate să încapă o viață”

știi cum e de la o vreme?
creierul ți se duce ca o minge de bowling
spre locuri tot mai îndepărtate
nervii ți se ramifică în forma rețelelor de metrou
iar în timp ce mergi pe culoarul avionului
simți cum distanța ți se derulează
sub picioare
ca o cardiogramă
și uneori zigzagul ăsta poate trece atlanticul

la început te bucuri ca un copil –

într-o noapte am mers în liberă-trecere
peste podul dintre germania și polonia de zeci de ori
era o noapte rece de noiembrie
ningea
iar eu treceam din görlitz în zgorzelec și înapoi
fără încetare

dar cu fiecare drum inima îți palpită tot mai puțin

reacțiile se opresc între creier și piele
ești calm și mecanic
într-o constelație de aeroporturi
ca-ntr-un labirint pentru șoareci
cu fermoarele de fum pe care Dumnezeu le întinde pe cer
adorabile
cu iubirea tâmpă față de toți acei necunoscuți cu valize
și timpul mort și fără măsură
molotov
gata să-ți explodeze capilarele din obraji și timpanele 

aici nimeni nu cunoaște pe nimeni

culoarele sunt transparente
pumnii sunt desfăcuți
stai întins pe un scaun metalic

și deodată
o vezi
alunecă încet pe tunelul din dreapta

tot ce mai poți să faci e să-i bați cu mâinile în geam

tare de tot  
ca unui prieten care nu se întoarce

iar când se întâmplă despărțirea asta tot ce ai crezut devine

neimportant
și pentru o vreme în loc nu e decât vuietul motoarelor
apoi mișcarea schematică a brațelor însoțitoarelor de bord
care au totul
totul pregătit în caz dacă și în caz când
dar tu știi dansul