marți, 9 februarie 2010

tragică

dansatorul mut

abia stăpânindu-şi pulpele

ca pe doi peşti gata să sară din undiţă

înapoi în valul dansului

în timp ce mutul care îi repară pantoful

îmbrăcându-l pe mână

închide brusc ochii pentru că

palma lui a cunoscut talpa care cunoaşte paso-doble

pentru că degetele lui au descâlcit şireturile

ca şi cum ar fi străpuns pletele unei femei

nu te uita la mine

îi spune spatele întors

celui care-şi sprijină talpa în ciorap alb

de gleznă ca un cocostârc

dansatorul mut

cu lacrima atârnându-i ca un lanţ de pince-nez

pentru că mâna lui promisese să muşte dintr-un umăr

pentru că picioarele lui visaseră să se umple de sânge

călcând printre paşii ei

ca printre câini adormiţi

2 comentarii: