Panaceul meu

Cu adevărat, pentru mine, terapeutică - în doze stricte, cu abateri minime:
5-7-5-7-7 - traducerea unui poem tanka.
Chit că e via rusă* şi că astfel moşteneşti, în subsidiar, dincolo de non-compresibilitatea propriei limbi, şi eforturile celorlalte două etape (un fel de cvadratură a cercului de gradul trei!).
Dar e o poezie-stază (imaginează-ţi samuraii, care, înainte de moarte, alcătuiau barem un cvintet). Poezie a cotidianului, trăită întotdeauna într-o atmosferă rarefiată, aproape irespirabilă pentru un occidental (de altfel, mergând tot timpul contra sau, mai bine zis, paralel cu poezia niponă occidentalizată).

Iată câteva poeme din Veacul „de Argint” (sf. sec. al XIX-lea - înc. sec. al XX-lea) aparţinând acestui gen descins din tradiţionalul waka şi re-legat de modernitate datorită poetului Masaoka Shiki, acelaşi care a contribuit esenţial la ascensiunea haiku-ului.


_________________________
* Багряные пионы. Шедевры поэзии танка `серебряного века` (конец XIX - начало XX вв.). пер. Александр Долин. Санкт-Петербург: Гиперион 2000




Cu limba roz-crud
Pisica mi-a atins mâna—
O atingere
Ce-mi deschide acum
Trista minune a firii.

(Saito Mokichi)


***

Uşa de sticlă
După reflecţia mea
Un peisaj departe—
Copacii de prin Ueno
Albiţi de nea aspră.


***

În grădina mea
O săgeată de ceapă verde
Din pământ ieşind
Stă trufaşă, ca o vargă
Ce va biciui poetul nemernic.


***

Vizita unui
Ins ce fusese pe Fuji
Povestindu-mi tot—
Eu stând mut şi ascultând
Cu picioarele-mi slăbănoage întinse.


***

Plouă şi plouă.
Sub umbrela de paie
Ascuns bujorul—
Ca o frumoasă distrată
Ieşind pe vremea asta.

(Masaoka Shiki)


Priveşte munţii
Cum mai lucesc sub soare!
Priveşte marea,
Cum mai luceşte marea!
Dar apropie buzele îndată!

(Wakayama Bokusui)


Pasăre rară
Cuibărită în pieptu-mi
Şoptind cântece.
Aşa mă gândesc acum
La inima în zbucium.

(Yosano Akiko)