septembrie: breviar

* primele zile frumoase de toamnă la chişinău. abia acum cred că m-am regăsit (în el), după ce, de fiecare dată când mă întorceam -pentru puţin timp-, încercam să mă conving că e mai luminos, poate puţin mai fericit, în timp ce realităţile (venind pe contrasens) dărâmau virulent totul. după câteva săptămâni, am înţeles că oraşul acesta mai pulsează, (fie şi la scară mică) trăieşte, deşi fosilizat într-o crustă de câteva zeci de ani.

* zilele trecute am jucat petanque pentru prima dată. straniu, cumva eliberator. 6 globuri din oţel şi o bilă din lemn pot transplanta o mică franţă la câţiva km de chişinău. am fost în echipa globurilor-de-oglindă (ca cel al lui Escher, vorba vine) şi, la un moment dat, chiar mi-a reuşit o lovitură perfectă (în care globul mare ajunge exact în dreptul cochonet-ului).

* citesc în rusă, în ultima vreme. nu ştiu alţii ce cred, dar eu mă conving, pe zi ce trece, de fragilitatea/ neputinţa multor traduceri (din limbile mai... îndepărtate). uneori cărţile ies pur şi simplu şifonate, pline de atele în spatele cărora nu mai vezi decât imagini, nu limbaj etc.   
 

jurnalul convalescentului

ar trebui să te bucuri de aceste săptămâni în care nu se întâmplă nimic (nimic în afara limitelor rănii, căreia îi eşti sclav), viaţa oricum n-o să-ţi mai ofere prilejuri de ataraxie.   

Poetica nemiloasă

O cronică la "Arme grăitoare", de Em. Galaicu-Păun,
în "Contrafort", nr. 7-8, 2010

ploaie în luna lui... august

a plouat... imens, indescriptibil, ieri, de Ziua Limbii Române, la Chişinău. s-a întâmplat să fiu la acea oră în chiar centrul oraşului (care, din Mecca  -de pe 27 până pe 31 august, în fiecare an-  s-a transformat brusc într-o mică Veneţie). iată măsura potopului: cum mulţi erau fără umbrele, cum a avea o umbrelă per om părea astfel un lux în aceste condiţii, ni s-a propus, în două rânduri, să le vindem...

Aşteptându-i pe barbari

  de Konstantinos Kavafis
 

- Ce aşteptăm, întruniţi în Forum?
- Azi trebuie să sosească barbarii.

- De ce, în Senat, e această apatie?
  De ce stau senatorii şi nu legiferează?

- Pentru că azi vor sosi barbarii,
  Ce legi să mai facă senatorii?
  Când vor sosi, barbarii vor face legi.

- De ce împăratul nostru s-a trezit aşa devreme
  şi stă în faţa celei mai mari porţi a oraşului,
  pe tron, cu mărire, purtând coroana?

- Pentru că azi vor sosi barbarii.
  Şi împăratul aşteaptă să întâmpine
  pe căpetenia lor. Chiar a şi pregătit
  un pergament, să i-l dea. A scris acolo
  multe nume şi titluri.

- De ce consulii noştri amândoi, şi pretorii,
  au ieşit azi în togile roşii brodate;
  de ce şi-au pus brăţări cu atâtea ametiste
  şi inele cu smaralde bogat scânteietoare?
  De ce să poarte azi preţioase toiege
  cu argint şi cu aur măiestrit încrustate?

- Pentru că azi vor sosi barbarii,
  şi asemenea lucruri îi orbesc pe barbari.

- De ce retorii noştri demni nu se-apropie iar
  să-şi arate elocinţa, să-şi spună ale lor?

- Pentru că azi vor sosi barbarii,
  şi pe aceştia îi plictisesc perorările şi predicile.

- De ce, deodată, atâta îngrijorare
  şi răvăşire? (cât de grave au devenit feţele!)
  De ce se golesc în grabă străzile, pieţele,
  şi foarte îngânduraţi se duc toţi înspre casă?

- Pentru că noaptea s-a lăsat şi barbarii n-au venit.
  Şi câţiva soli s-au întors de la hotare
  şi-au spus că nu mai există barbari.

- Şi acum ce ne vom face fără barbari?
  Oamenii aceştia erau totuşi o soluţie.

Deutschland

Wurzburg (pe scurt, un fel de antonim al Nurnbergului)

câte ceva despre re-călătorii. şi un fundal muzical pentru gradul zero

merită să revii la Viena chiar şi numai pentru a găsi, din întâmplare, în faţa sediului unei bănci, o sculptură a lui Tony Cragg, în timp ce calculezi distanţa până la MUMOK, cu siguranţă cel mai excentric muzeu de artă al Vienei, un adevărat cub gigantic de granit cu 8 etaje... apropo de cele văzute acolo (aici, doar un pretext):

cineva îmi spunea că nu poate asculta până la sfârşit "Simfonia Monotonă" a lui Yves Klein (1928-1962), că îi sunt suficiente 20-30 secunde, că apoi nu-şi poate înfrâna un fel de furie sălbatică împotriva corului şi a orchestrei, care se autoplagiază la nesfârşit, prelungind "vacarmul" (după mine, reconfortant - sic!), că nu încape nicidecum în definiţia de "muzică" (Y.K. a urmărit vreodată asta? replic) ş.a.m.d. 

aici e doar un fragment (varianta originală cuprinde 20 de minute de... sunet, urmate de o linişte tot de 20). dincolo de orice alte impresii, fiecare îşi va putea alege, cred, jumătatea pe care o simte tămăduitoare şi, la celălalt capăt, cea pe care o simte letală.