Savatie Baştovoi, reţinut în Transnistria?
(deocamdată, informaţii doar aici)
update: se pare că au fost eliberaţi cei trei - S.B. era însoţit de încă două persoane - (link). asta nu schimbă însă aproape nimic (din gravitatea faptului în sine).
miercuri, 30 iunie 2010
luni, 28 iunie 2010
Aniversară
Ironie a sorţii: să ilustrezi cu picturile lui Hitler versurile lui Stalin. Aşadar -parafrazând un vers celebru-, da, a fost poet şi Stalin. Publicate în adolescenţă, în ultimul deceniu al secolului XIX, cele câteva poeme i-au adus, zice-se, (o oarecare) notorietate imediată poetului "Soso" Djugaşvili.
Spun toate astea pentru că m-am gândit să marcăm atipic sângerosul jubileu de azi (70 de ani de la ocuparea Basarabiei, Nordului Bucovinei şi ţinutului Herţa de către armatele... poetului), adică aducând aici una din puţinele -cred- mostre de traducere în română (via rusă) a versurilor lui. Şi asta pentru că: 1. vreau să evit un discurs al urii spre care aş fi predispusă (nu că n-aş fi şi îndreptăţită); 2. cred că probe de acest fel ne-ar putea ajuta să înţelegem mai bine geneza personalităţilor deviante care populează istoria ultimului secol (şi nu doar).
Menţiuni: Identitatea celor care au tradus în rusă nu e cunoscută. Pentru versiunea românească responsabilă e subsemnata.
* * *
Din casă în casă a mers,
În uşi străine bătând,
C-un pandúri vechi de stejar
Versul său simplu cântând.
Iar în cântul, în cântul său -
Ca lustrul solar curat
Un adevăr măreţ răsuna,
Un vis înălţat.
Şi inimi ce fuseseră piatră
Să bată iar le-a făcut,
Conştiinţa multor trezind
Din întunericul mut.
În locul măririi şi gloriei însă
Ca unui paria învins
Oamenii pământului său
Cupa cu venin i-au întins.
I-au spus: „Bea, blestematule,
Până la fund să bei...
De cântarea ta nu-i nevoie,
Netrebnic, adevărul ei!”
Spun toate astea pentru că m-am gândit să marcăm atipic sângerosul jubileu de azi (70 de ani de la ocuparea Basarabiei, Nordului Bucovinei şi ţinutului Herţa de către armatele... poetului), adică aducând aici una din puţinele -cred- mostre de traducere în română (via rusă) a versurilor lui. Şi asta pentru că: 1. vreau să evit un discurs al urii spre care aş fi predispusă (nu că n-aş fi şi îndreptăţită); 2. cred că probe de acest fel ne-ar putea ajuta să înţelegem mai bine geneza personalităţilor deviante care populează istoria ultimului secol (şi nu doar).
Menţiuni: Identitatea celor care au tradus în rusă nu e cunoscută. Pentru versiunea românească responsabilă e subsemnata.
* * *
Din casă în casă a mers,
În uşi străine bătând,
C-un pandúri vechi de stejar
Versul său simplu cântând.
Iar în cântul, în cântul său -
Ca lustrul solar curat
Un adevăr măreţ răsuna,
Un vis înălţat.
Şi inimi ce fuseseră piatră
Să bată iar le-a făcut,
Conştiinţa multor trezind
Din întunericul mut.
În locul măririi şi gloriei însă
Ca unui paria învins
Oamenii pământului său
Cupa cu venin i-au întins.
I-au spus: „Bea, blestematule,
Până la fund să bei...
De cântarea ta nu-i nevoie,
Netrebnic, adevărul ei!”
vineri, 25 iunie 2010
„Ferestrele zidite”
de Alexandru Vona
Nu cred să fi citit în ultimele luni o carte mai apăsătoare (altminteri superbă; dar disconfortul, mi-am dat seama, venea din senzaţia identificării cu scriitura lui AV,... diferită de empatia dulceagă).
O familie stranie, dominată de „fratele” care îi iese în cale autorului pseudo-jurnalului, există doar pentru a o ascunde pe ea, cea care trăieşte în spatele ferestrelor zidite. Şi dacă până atunci controlase perfect jocul cu oamenii („Dacă vrei să nu ne pierdem, Kati, trebuie să tăcem, ca verigile lanţului care se ţin strânse una de cealaltă în tăcere şi sunt un tot până la prima smucitură când fiecare sună deodată altfel”), acum orice moment poate fi o cheie spre secretul lor. Mai mult decât drama celui învins de propriile obsesii, adus în pragul singurătăţii („acţiunea”, câtă e, e o miză minoră) – festinul unui hermeneut perfect, pentru care totul se rezolvă dincolo, într-o dimensiune pe care cuvintele şi gesturile pot doar s-o aproximeze: „În timp ce urcam scările avusesem răgazul să arunc şi ultimul pumn de pământ peste mortul ce mă aştepta sus, cu acelaşi zâmbet dintotdeauna”. Restul e - literalmente- poezie.
Nu cred să fi citit în ultimele luni o carte mai apăsătoare (altminteri superbă; dar disconfortul, mi-am dat seama, venea din senzaţia identificării cu scriitura lui AV,... diferită de empatia dulceagă).
O familie stranie, dominată de „fratele” care îi iese în cale autorului pseudo-jurnalului, există doar pentru a o ascunde pe ea, cea care trăieşte în spatele ferestrelor zidite. Şi dacă până atunci controlase perfect jocul cu oamenii („Dacă vrei să nu ne pierdem, Kati, trebuie să tăcem, ca verigile lanţului care se ţin strânse una de cealaltă în tăcere şi sunt un tot până la prima smucitură când fiecare sună deodată altfel”), acum orice moment poate fi o cheie spre secretul lor. Mai mult decât drama celui învins de propriile obsesii, adus în pragul singurătăţii („acţiunea”, câtă e, e o miză minoră) – festinul unui hermeneut perfect, pentru care totul se rezolvă dincolo, într-o dimensiune pe care cuvintele şi gesturile pot doar s-o aproximeze: „În timp ce urcam scările avusesem răgazul să arunc şi ultimul pumn de pământ peste mortul ce mă aştepta sus, cu acelaşi zâmbet dintotdeauna”. Restul e - literalmente- poezie.
duminică, 20 iunie 2010
marți, 15 iunie 2010
...şi poem
CM-început. caniculă-început. bookfest-început şi încheiat. fost.
cinci cărţi. două din 2010 (poate scriu mai târziu despre). concert maria răducanu.
sesiune-continuă. somn de 20 minute. câte certitudini.
într-un autobuz arhiplin, cineva mâncând un măr, cumva ridicându-şi maxilarele şi muşcând cu poftă deasupra mulţimii, care se sufocă, se împinge.
pe la prânz, trei avioane (nişte Antonov?) zburând deasupra ASE-ului. Mrs. Dalloway.
şi poate că nu e tocmai potrivită introducerea, dar iată un poem* (al unui poet chinez, Jidi Majia) pe care îl recitesc din când în când (deocamdată o traducere din engleză):
Libertate
Odatã ca niciodatã l-am întrebat pe un mare înţelept
Ce este Libertatea?
Rãspunsurile înţeleptului erau întotdeauna din textele antice
M-am gândit cã asta e tot ce se poate şti despre Libertate
Odatã în câmpia Nalati
La cãderea nopţii
Am vãzut un cal
Pãşind încet, fãrã nici un scop
Şi un beat
Cãlãreţ kazah
Care dormea zgomotos pe spatele lui
E adevãrat cã înţeleptul îmi explicase sensul libertãţii
Dar cine mi-ar fi putut spune, acolo în câmpia Nalati
Care era mai liber—
Calul sau cãlãreţul?
____________________________________________
The Frontier Tide: Contemporary Poetry from China, Ed. Jidi Majia, Hai An, Ban Guo, Shu Cai, Qinghai:Qinghai People's Press, 2009
cinci cărţi. două din 2010 (poate scriu mai târziu despre). concert maria răducanu.
sesiune-continuă. somn de 20 minute. câte certitudini.
într-un autobuz arhiplin, cineva mâncând un măr, cumva ridicându-şi maxilarele şi muşcând cu poftă deasupra mulţimii, care se sufocă, se împinge.
pe la prânz, trei avioane (nişte Antonov?) zburând deasupra ASE-ului. Mrs. Dalloway.
şi poate că nu e tocmai potrivită introducerea, dar iată un poem* (al unui poet chinez, Jidi Majia) pe care îl recitesc din când în când (deocamdată o traducere din engleză):
Libertate
Odatã ca niciodatã l-am întrebat pe un mare înţelept
Ce este Libertatea?
Rãspunsurile înţeleptului erau întotdeauna din textele antice
M-am gândit cã asta e tot ce se poate şti despre Libertate
Odatã în câmpia Nalati
La cãderea nopţii
Am vãzut un cal
Pãşind încet, fãrã nici un scop
Şi un beat
Cãlãreţ kazah
Care dormea zgomotos pe spatele lui
E adevãrat cã înţeleptul îmi explicase sensul libertãţii
Dar cine mi-ar fi putut spune, acolo în câmpia Nalati
Care era mai liber—
Calul sau cãlãreţul?
____________________________________________
The Frontier Tide: Contemporary Poetry from China, Ed. Jidi Majia, Hai An, Ban Guo, Shu Cai, Qinghai:Qinghai People's Press, 2009
sâmbătă, 12 iunie 2010
deasupra mării
ţi-am pus toate întrebările
am văzut toate spasmele acestui oraş
din care aş putea să plec acum
când corpul meu e o mie de bice
în seara asta
sunt o ancoră în propria casă
zgâriind pe duşumea ultimele
linii ale ţărmului
îmi spun toate se vor înhăma cu timpul
la un oraş care poate fi oricare altul
la viaţa cea nouă
care mă sună
doar ca să toarne miere prin telefon
de la mii de kilometri
închid şi vorbesc despre
propria absenţă de parcă asta
s-ar coagula într-o materie care
să-mi ţină locul
teama că
nimic nu mai poate fi orice altceva
că ne vom rătăci pur şi simplu
urmărind un rubik ce se rostogoleşte încet
peste oraş
de-a lungul ţărmului
deasupra mării
am văzut toate spasmele acestui oraş
din care aş putea să plec acum
când corpul meu e o mie de bice
în seara asta
sunt o ancoră în propria casă
zgâriind pe duşumea ultimele
linii ale ţărmului
îmi spun toate se vor înhăma cu timpul
la un oraş care poate fi oricare altul
la viaţa cea nouă
care mă sună
doar ca să toarne miere prin telefon
de la mii de kilometri
închid şi vorbesc despre
propria absenţă de parcă asta
s-ar coagula într-o materie care
să-mi ţină locul
teama că
nimic nu mai poate fi orice altceva
că ne vom rătăci pur şi simplu
urmărind un rubik ce se rostogoleşte încet
peste oraş
de-a lungul ţărmului
deasupra mării
vineri, 4 iunie 2010
fără titlu
fundal muzical: aici
sau... nişte 70s
am trecut prin cişmigiu, doar ca să mă conving că locurile de lectură (special amenajate) promise cu câteva zile în urmă nu există.
unde (îmi imaginasem) balansoarele, unde clopotele de sticlă în liniştea cărora să te cufunzi, cu pupilele lărgite de lumină, unde?
în schimb, senzaţia asta de imponderabilitate, de ceva timp.
carnea e tristă. un ambasador dezaxat, neputincios.
sau... nişte 70s
am trecut prin cişmigiu, doar ca să mă conving că locurile de lectură (special amenajate) promise cu câteva zile în urmă nu există.
unde (îmi imaginasem) balansoarele, unde clopotele de sticlă în liniştea cărora să te cufunzi, cu pupilele lărgite de lumină, unde?
în schimb, senzaţia asta de imponderabilitate, de ceva timp.
carnea e tristă. un ambasador dezaxat, neputincios.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)