aura maru: 2012

luni, 31 decembrie 2012

apocalipse

în memoria lui 2012

în timp ce părăsesc restaurantul din upper west side

în drum spre brooklyn

simt cum mă strecor printre categorii

spaţii înguste între mobile de forme improbabile

forme minime de identitate

femeie

fără nicio altă obligaţie decât supravieţuirea apocalipselor şi uraganelor

deschid uşa

urmează clişee

vreau să fi fost cu tine în ultima zi

ne aşezăm în linişte

şah cu tacâmuri, pahare

uneori întoarcem capul spre peretele din sticlă

sunt peisaje

vânturile spiralate din uraganul sandy

poarta de rugby cu buturile înfipte în nori

un H inutil în mijlocul mlaştinii

dovlecii împrăştiaţi pe drum după halloween ca nişte mingi dezumflate

apoi peste tot ca rahatul

vineri, 2 noiembrie 2012

Poesis International, 10

A apărut PI nr 10. E un număr frumos, deci nu poate decât să mă bucure că am şi eu nişte versuri acolo. PI nr. 10

miercuri, 31 octombrie 2012

căi lăturalnice

lui Andrei Dósa

ia o gură de aer

fumează o ţigară

scoate un performance

construieşte nopţi la rând o instalaţie

acum eşti un artist care face political statements

amestecă-te-n boema locală

fă toate încercările de a nu păta poemele cu sânge

toate încercările de a avea jemanfichismul vesticilor

post post conceptual self-restraint

sobrietatea şi ironia meseriaşilor

până vin toate lucrurile peste tine

până vine cineva care lovește sigur și tare

iar asta nu are nimic cu metaforele femeilor îmbătate de propriile umori

crede-mă e chiar foarte tranzitiv

(perpendicular pe oasele picioarelor)—

şi zici gata

din clipa asta lucrurile se judecă scurt şi precis

tot ce e de la suprafaţa pielii încolo

e despre ceilalţi oameni

și zici gata

ți-e paralel

ți-e egal

(fugi cât te țin picioarele)

nici măcar nu mai vrei să ajungi acolo

unde ceilalți fumează liniștiți

decât poate foarte târziu

pe căi lăturalnice

duminică, 28 octombrie 2012

what to do if the hurricane comes

what to do if the hurricane comes
what to do if sandy
what if hudson comes cause hudson is just around the corner
oh this peaceful river almost a fetish the only arrow to new york on the map
what if it takes our cardboard house
(light as a matchbox)
far away
to another shore perhaps
where there’s no valley covered with yellow
and no one is smoking his hookah every night under the window
what if the door lock gets rusty
what if this other shore is the other side of atlantic
what to do if it all hits us in one wave
a smack out of the blue
a bite of real reality
please tell us would you do this to us sandy?

or should I just not care and open the door and let it in
and perhaps even walk out in my new shoes
two little boats the fate of which is now utter uncertainty
all this to meet sandy

you see the best part is I don’t even know if all the panic isn’t just for fun
just for halloween just for the elections teach me america how serious you are
you’re so big america that maybe a hurricane fits you
it’s just proportional with the skyscrapers and avenues
at home we never have hurricanes and no one calls the rain katrina or sandy
it’s just some formless water falling over some people tired even of their own identities
and we also don’t have the ocean
what we have is the tiny sea but in order to see it
you still have to cross some borders
so even now america I feel I’m on a tiny deserted island
opaque times
east europe
in my own compact waterproof dream
while someone is just screaming in my ear: saaaandy saaaandy

___________________________

*

luni, 15 octombrie 2012

overheard: Preface to a Twenty Volume Suicide Note

Lately, I've become accustomed to the way
The ground opens up and envelopes me
Each time I go out to walk the dog.
Or the broad edged silly music the wind
Makes when I run for a bus...

Things have come to that.

And now, each night I count the stars.
And each night I get the same number.
And when they will not come to be counted,
I count the holes they leave.

Nobody sings anymore.

And then last night I tiptoed up
To my daughter's room and heard her
Talking to someone, and when I opened
The door, there was no one there...
Only she on her knees, peeking into

Her own clasped hands.

________________________________

* Amiri Baraka (n. 1934)

* overheard -- noua rubrica de poezie... netradusa (din lipsa de timp si incredere)

duminică, 14 octombrie 2012

overheard

between this place and another
there's a river of acid
if only you knew how your silence
helps me cross it

marți, 9 octombrie 2012

Aureliu Busuioc (1928-2012)

În săptămâna dinaintea plecării, începusem să citesc ultimul roman al lui Aureliu Busuioc (1928-2012) apărut la Cartier (Și a fost noapte). A fost, din păcate, cu adevărat ultimul. Aș fi vrut să pot ajunge la lansarea din mai 2012 (iată un fragment, pentru mine extrem de emoționant).

Atât de discret (nu s-a bătut pentru lauri, nici aici, nici peste Prut, deși i-ar fi meritat), de o discreție ironică, chiar cinică, și de un umor inconfundabil, Aureliu Busuioc a făcut pentru lit. din Basarabia inestimabil de mult, ca romancier, poet (liric, satiric).

Păstrez câteva amintiri extrem de frumoase din 2009, când l-am cunoscut. Aici, tot la Librăria din Centru, după o seară poetică dedicată lui AB.

CONCERT
Pentru Tanţi
...

Nebun sublim, trecutul, mai vine la cavoul
În neuronii căror şi-a conservat ecoul,
Şi răvăşind incinta cu vechituri perene,
Ia uite ce mai află alături de migrene:

Tu, dominând parterul. De ochiul meu, avidul,
Creştea jur-împrejuru-ţi inexorabil vidul,
Şi-n vreme ce sub haina-mi pulsa frenetic dorul,
Mai respiram în sală — tu, eu şi dirijorul.

Dramatizând, maestrul, cu gesturi foarte grave
Zvârlea în plinul sălii acorduri scandinave.
Tunau teribil tube, vuiau violoncele
Si înşirau valtorne mirabile mărgele.
Înfioraţi bemolii, scăpaţi de sub baghetă
Puneau ninsori atente pe fruntea ta cochetă,
Pe când diezii tragici, abia născuţi la rampă,
Îţi survolau făptura ca fluturii o lampă...

O, tu! În rândul patru! Şi-acum mă doare poanta;
Peer Ghynt venise-alături gentil să-ţi ţie geanta,
Şi vestejindu-şi soarta, de farmecele tale,
Îţî încălzea auzul cu arii boreale!

Hiperboreic melos!
Viori nevinovate

Strigară de iubire şi infidelitate.
Băteau timpane-n tâmple, fiorduri fără pată
Îşi sugrumau talazul în sala indignată,
Şi pumnii incapabili afrontul să-1 suporte,
In plugul ros şi roşu loviră mezzo-forte.

Purtam pantofi de cârpă făcuţi cu cretă sură
Şi-un tom imens de versuri nescrise sub tunsură.
Dar ca cirac sensibil şi demn al lui Erato
Simţeam că-mi creşte pulsul Ia modul zis staccato.
Şi mai simţeam, ştiindu-l cumplit ce mi-i năravul,
Că am rămas în sală — tu, eu şi scandinavul,
In sala destinată pentru hipnoze-n masă,
Dar pentru trei destine, vai, prea nespaţioasă!...
...Când te-am luat de mână atunci întâia oară
Şi ţi-am găsit privirea — Peer Ghynt ieşea afară

duminică, 23 septembrie 2012

Counter-Amores

Jennifer Clarvoe, o poetă americană de mare discreţie, pe care am citit-o/ ascultat-o acum câteva luni. Poeta, care e şi profesoară la Kenyon College de ani buni, e abia la a doua carte (ceea ce mi se pare, de la o vreme, genial :). Iar a doua carte se numeşte "Counter-Amores" şi răspunde, evident, Amores-urilor lui Ovidiu. N-am mai găsit poemele mele preferate pe Internet şi am greşit când nu le-am păstrat altfel, dar iată unul dintre Counter-Amores (netradus, deocamdată) -- cu tot cu aluzille la tapiseriile cu "doamna cu licorn", care-mi sunt f. dragi.

Counter-Amores 1.3

All's Fair
All's fair; I think I'll let you go—too small
to keep. And I don't care whether you call
me back or not. Perhaps I've aimed too low
(below the belt); I think I'll let you go.

You wouldn't last a minute as my slave,
would you? (Oh, you don't know what you have
to lose. Besides, I know your middle name,
computer passwords, your recurring dream

or nightmare that these secrets you record,
that seem secure behind the darkened screen,
open to other keyboards, every word
winks like the girl you hoped would wait unseen.)

Love has nothing to do with it. I take
what I want and lie about it later
and blame you, sweetheart. Oh, I take the cake
and let them eat it, too—and that's the matter,

isn't it? Eat and be eaten. Who survives
I might at last consent to keep as slave.
Might. My sister Fates—one spins, one weaves,
one cuts the thread. I do not grieve

ever. What's dead is dead. Leave me alone
and I'll get back to writing something else.
You'll be forgotten when they read this poem:
it's only better-than-average sex that sells.

The Lady of the Tapestries can touch
the horn of the animal she loves so much,
touch anchoring the world that she holds dear
and lets go, praying, à mon seul désir.

Tapestries unravel. Beasts are dumb.
I think I'll let you go. (Or let you come.)

sâmbătă, 25 august 2012

excursionistul perfect

pentru excursionistul perfect

valizele se fac și desfac

asemeni cuburilor din carton
într-o figură plată
care la nevoie poate deveni o plută
pentru câteva luni pe Hudson

excursionistul perfect are câteva clișee

foarte importante
”bineînțeles că o să ajung într-o zi înapoi acasă
dacă merg spre vest”
”nu pot sta mai mult de doi ani în același oraș”
”în 20 de kg poate să încapă o viață”

știi cum e de la o vreme?
creierul ți se duce ca o minge de bowling
spre locuri tot mai îndepărtate
nervii ți se ramifică în forma rețelelor de metrou
iar în timp ce mergi pe culoarul avionului
simți cum distanța ți se derulează
sub picioare
ca o cardiogramă
și uneori zigzagul ăsta poate trece atlanticul

la început te bucuri ca un copil –

într-o noapte am mers în liberă-trecere
peste podul dintre germania și polonia de zeci de ori
era o noapte rece de noiembrie
ningea
iar eu treceam din görlitz în zgorzelec și înapoi
fără încetare

dar cu fiecare drum inima îți palpită tot mai puțin

reacțiile se opresc între creier și piele
ești calm și mecanic
într-o constelație de aeroporturi
ca-ntr-un labirint pentru șoareci
cu fermoarele de fum pe care Dumnezeu le întinde pe cer
adorabile
cu iubirea tâmpă față de toți acei necunoscuți cu valize
și timpul mort și fără măsură
molotov
gata să-ți explodeze capilarele din obraji și timpanele

aici nimeni nu cunoaște pe nimeni

culoarele sunt transparente
pumnii sunt desfăcuți
stai întins pe un scaun metalic

și deodată
o vezi
alunecă încet pe tunelul din dreapta

tot ce mai poți să faci e să-i bați cu mâinile în geam

tare de tot
ca unui prieten care nu se întoarce

iar când se întâmplă despărțirea asta tot ce ai crezut devine

neimportant
și pentru o vreme în loc nu e decât vuietul motoarelor
apoi mișcarea schematică a brațelor însoțitoarelor de bord
care au totul
totul pregătit în caz dacă și în caz când
dar tu știi dansul

marți, 7 august 2012

Că tot vorbirăm de Pollock,

am găsit acest poem de Inger Christensen, marea poetă daneză, pe care l-am tradus acum ceva timp.

poli albaștri

În seara asta, departe începe să meargă

tot mai departe, iar visul

ce știm despre vis

salturi metalice Jackson Pollock

torente argintii Jackson Pollock

privesc de-a lungul marea

văd în depărtare mersul tău și tu

treci Pacificul, distant și albastru

falus și ritmul lui Moloch în zare

înspre alteritate

înspre alteritate?

suntem oare în lume după sau înainte

suntem sau nu forță magnetică

pare că mie îmi spui:

geneză femeie vis care începe

în seara asta să meargă tot mai departe

în seara asta s-ajungă tot mai departe