homo ludens

in the corner, there was a chess table (at which they would sometimes eat). she, five or six, took the bag with checkers and began to spread them. first randomly (she called her mom to show). then red lines apart from black lines (she called her mom). then diagonals (she called). then two pieces on each square, one on top of. I had two thoughts growing inside my brain, like two feelers in different directions. far apart in time: 1. the image of me playing checkers, trying to play chess. how we forget the learning of it. how a game becomes a game, once learned. and then 2. here in the states, the first insane weeks, when I had this stupid refrain: if it’s a toy world, one’s supposed to play with it. and she was perfect. she sometimes breathed awkwardly through her stuffy nose. and I was sitting there watching, feeling like a very grumpy, hardened being, something like an ancient snail trying to stretch towards her: but did you know there was a game?  

petrol, cafea, vin

cum să explici petele oarbe din creier (no civil society, no sense that one can change the world therefore no big interest for politics, no optimism) unor scandinavi euforici. apolinici, corpuri neruşinat de frumoase. suntem aici, par să spună, cu maxilarele noastre pătrate vom schimba lumea. toţi viitori prim-miniştri. toţi filozofi, retori cel puţin. iar tu ameţită încă de aeroporturi, de babelul din cap şi de riesling. ai vrea să zici ceva, ceva viu, dar poţi doar să simţi, acut, poziţia creierului în craniu. aşteaptă, stă la pândă. zvâcneşte uneori, ca un fetus. vorbeşti, în felul tău abstract & spumos, simţi cum se clatină categoriile (nu mai mult decât trecerea mâinii peste un joc domino). americanii te înţeleg, te iau în braţe. hi-how-are-you-good-how-are-you. ei ştiu că totul e sinuos. toţi vin de undeva, iar undeva-ul te lasă cu sechele. pumnul ăsta de sechele eşti tu. dacă tai cu lama, se scurge un pârâiaş de stereotipuri. la urmă, după caz, petrol, cafea, vin.     

3 poeme cu replici & stuff

am pierdut o mănuşă

am pierdut o mănuşă. n-o mai port nici pe cealaltă. mâinile mele atârnă în frig. mergem în lungul străzilor din chinatown. ţine mănuşa stângă în mâna lui dreaptă. căldura mâinii mele e încă acolo, zice. de o parte şi de alta în magazinele de lămpi abajururi fâlfâie. cealaltă mănuşă intră în tot felul de scenarii. uşile roşii ale restaurantelor se deschid şi se-nchid. poate cineva o îmbracă şi trece pe jos peste brooklyn bridge. mă opreşte şi o întoarce pe dos. vezi, e ca şi cum ai avea-o şi pe cealaltă. aş vrea să nu fie atât de simplu: văd.

 

insomnii

şi e adevărat că n-am mai avut insomnii pentru nimeni, dar ele sunt doar un fel de a compensa timpul în care n-am fost trişti. m-am zbătut ca un peşte în cearşafuri, mi-am imaginat profilul meu pe pernă din partea cealaltă, corpul meu a fost drept ca o pasăre moartă, dar în tot timpul ăsta am râs. dimineaţa sunt mai lucidă decât mi-aş dori. qu’est-ce que tu fais aujourd’hui? aujourd’hui je m’en fiche.

 

în loc de poeme şi filozofii

în loc de poeme şi filozofíi, ar fi trebuit să-ţi spun despre bătutul covoarelor, când priveam şi ascultam ahtiată. aveam vreo cinci ani. marele persian bordo fusese întins în aer. urmau loviturile acelea surde, aplauze sonice stinse compact în lovitură şi extinse pe suprafaţă în acelaşi timp. în timp ce cheia aia din plastic negru, incredibil de barocă, o vedeai ca-n secvenţe fotografice, cum apare şi dispare pe arabesc. all these things of beauty, ai fi spus, cu accentul tău ameţitor. looking at you as you speak is almost as good as a kiss.     

 

 

 

 

 

 

 

kamikaze

                         

 

încerc să-ţi explic în câte feluri posibile puteam să aleg să fiu kamikaze

să fi rămas era deja / am plecat şi e şi mai şi

 

în orele astea ţara mea de 150 x 250 km e măcelărită îndelung

s-ar părea că e prea puţin spaţiu pentru atâta rahat

dar nu

 

aici au început să-mi placă siturile industriale

şi câmpurile deschise

zgomotul alb din pereţii  caselor

am mâncat un şniţel dintr-o materie abstractă

goddamit –  mi-a plăcut

   

uite-te atent la generatorul ăsta de aburi

e mai viu decât noi

 

de acum încolo nu mai are de ce să ne fie teamă

câmpul e la fel de minat peste tot

iar istoria deopotrivă de scurtă

 

şampanie –

conductele cu materie cenuşie—

totul aruncat în larg

a FLARF poem -

two automatic doors, synchronized

                       
                                            

I want simple Open Dialog

I feel like I was hurting your leather gloves

defibrillator shall be used

low noise

poor robot Should have a job

make a Self in most desirable shape


it is going to show us

two zones

Eastern Door

North/South quirk

Teleologic Doors

doors with two synchronized wings

leaves fully synchronized

Automatic doors opening for each other

something like this

moving system of left/right doors on loop

perfect wiring

synchronization was incomplete

No Temple Door Open
ajar and forced

door claims obstacle

door goes unpunished

when a door is not synchronized fawns choke

chickens may be to blame, but I don't know

just make sure to fly

beige plurality of wings

try using sky roundtrip

or a dead bus

start and stop internal clocks

synchronized with the pulse

current time and date must be cut

Remember

as early as the 1930s

 “standing/walking”, “lying” and “eating”

Remember

synchronized skating teams
style of the first game

and much more

visits at a crime scene

We investigated the behaviour of

master-slave function

driver and passenger

when networked together

12 people between 4 readers

synchronize your books

stay synchronized

two fully automatic memories

will move throughout arena including meeting rooms

The Do-not-disturb sign will hang on the door

will keep mutual exclusion

 

apocalipse

              în memoria lui 2012

 

1.

 

în timp ce părăsesc restaurantul din upper west side

în drum spre brooklyn

simt cum mă strecor printre categorii

spaţii înguste între mobile de forme improbabile

 

forme minime de identitate    

femeie

22

fără nicio altă obligaţie decât supravieţuirea apocalipselor şi uraganelor

 

 

2.

 

deschid uşa

urmează clişee

vreau să fi fost cu tine în ultima zi

ne aşezăm în linişte

şah cu tacâmuri, pahare  

 

 

3.

 

uneori întoarcem capul spre peretele din sticlă

sunt peisaje

 

vânturile spiralate din uraganul sandy

poarta de rugby cu buturile înfipte în nori

un H inutil în mijlocul mlaştinii

 

 

dovlecii împrăştiaţi pe drum după halloween ca nişte mingi dezumflate

apoi peste tot ca rahatul

 

 

 

 

Poesis International, 10

A apărut PI nr 10. E un număr frumos, deci nu poate decât să mă bucure că am şi eu nişte versuri acolo. PI nr. 10