Merită văzut

Despre faptul că Lorenzo Quinn, un excelent sculptor mexican-italian, cu atelierul "principal" la Barcelona, a fost în România în toamna lui 2009, am aflat abia acum (când în vara aceea interviul pe care urma să mi-l acorde nu s-a mai realizat). Realist şi simbolic totodată, amintind uneori -prin tehnică- de renascentişti, alteori- de Rodin şi, în fine, în sculpturile cu tentă religioasă -de unele din sculpturile lui Dali. Dar cocteilul e, fără nicio îndoială, original.

Câteva lucrări (plus filmări ale unor expoziţii) pot fi văzute aici.

Viena, coup de foudre (II)

Stephansdom (la care am revenit de vreo patru ori): singurul adăpost în faţa ploii -torenţiale- : Turnul de Sud. Adăpost în care singura opţiune e mişcarea, mai exact, parcurgerea celor 343 de trepte (şi 137 de metri) în spirală. Cu viteză crescândă. Râsu' plânsu'. Tahicardie. Minute bune în care plămânii noştri şi-au revenit (e simbolic, e simbolic! - tot ce am apucat să ne strigăm urcând). Dar un efort justificat, pentru a-ţi întregi cumva imaginea oraşului (pe care, la o zi distanţă, îl priveam deja de la 170 de metri, din Turnul Dunării, unde o platformă circulară -şi o cafenea, aferentă - se roteşte lent, astfel încât ai senzaţia că nu tu, ci oraşul merge în jur, plăcuţele de deasupra ajutându-te să localizezi lucrurile pe care (încă nu) le-ai văzut, dar deja în miniatură). Altfel, coborârea. O stranie lejeritate fizică. Ameţeală şi senzaţia căderii iminente (ca în valsul vienez - vorba vine-, în care, la un moment dat, în tot acel vârtej, nu mai ştii/simţi nimic, nu îţi aparţii).

În afară de arta egipteană (şi -o imagine persistentă- imensa mumie de crocodil), de Durer, de Vermeer, Caravaggio, Rubens (mai ales), îmi voi aduce aminte de la Kunsthistorisches Museum de oboseala cruntă din ziua aceea. Care s-a încheiat cu o incursiune în bucătăria vieneză la Cafe Einstein (am reţinut straniul desert Kaiserschmarr'n şi "băutura naţională" intrată în comerţ drept Almdudler), pe fundalul primei semifinale a Mondialului.

În rest, greu de scris şi descris, Schonbrunn şi Belvedere [...]

peronul va fi foarte aproape

să urci în tren amnezic şi amorf
ca unul ce a mutat un zid din beton
ţinându-l numai cu fruntea
fără a şti cine
e în partea cealaltă

şi nici râul să nu mai fie ca altădată
lama unui cuţit peste care
îţi treci tălpile goale

să fii pur şi simplu
în întuneric o gură care-l minte
pe cel de alături
necunoscutul bâlbâind despre fericire
şi să-i răspunzi lucruri foarte aşteptate
dintr-o geantă pe care o vei arunca
să-i scoţi la întâmplare bibelouri şi
amulete mirosind a rugină
să le strângi la piept şi să le spânzuri pe braţe
pentru că în curând
vor veni zorii
iar ochii vor fi mai mult decât două
pâlnii în care se scurge noaptea
peronul va fi foarte aproape
şi vă veţi spune
încă o dată
numele
şi veţi uita lucrurile celelalte

despre plecări

despre plecări ştiam din
felul straniu în care limba celor înstrăinaţi
se impregnează cu sunetele locului
un om venit din china avea
plămânii ca o orgă
cu mii de accente
pe urmă gura mică a taniei
un trandafir deschis în a-ul cehesc
şi intonaţia gelatinoasă a
celor întorşi din italia

niciodată ca azi
senzaţia fizică a plecării
ruinarea micii biblioteci
de la distanţă cărţile aruncate
în lăzi pe care le împing apoi spre uşă
de la distanţă un rubik aruncat în prăpastie
şi brusc
o mână prinzându-l
apoi degete care lunecă
pe micile pătrate scrâşnind
în jurul axului
ca şi cum ar sugruma o pasăre
şi i-ar mutila corpul îndelung

în liniştea de acolo prăzile năpârlesc
şi se transformă în nemiloase
animale de pradă
liniştea de aici
e stearpă oricât am striga
eu şi tu
lipsa mea se va topi în ea pur şi simplu
iar cu timpul
nimic n-o va deosebi de moarte

Viena, coup de foudre (I)

O primă doză de aer germanic— Viena, superbă. Imperială şi muzicală. Chit că m-a făcut să înţeleg, aşa ticsită cu turişti şi imigranţi cum e, că nu există oraşe „internaţionale” (un mit frumos despre oraşele „multinaţionale”). Nici faptul că vorbeşti n limbi nu te ajută faţă în faţă cu germana sau, mai bine zis, cu reticenţa vienezilor în faţa nevorbitorilor de. Excepţiile (doamnele de la cofetăria „Aida” vizavi de operă, liftierii de la Donauturm – cea mai înaltă construcţie din Austria ş.a.), se ştie, confirmă regula.
Ce dovadă mai bună că Viena e prin excelenţă muzicală decât faptul că am revenit de minim 5 ori în fiecare zi în faţa Staatoper-ei, ca într-un grad zero. După ea, adevărate perle pe (circular, se înţelege) Ringstrasse: Hofburg-ul şi MuseumQuartier (unde bifăm, intenţionat, doar grandiosul Muzeu de Istorie a Artei, lăsând restul pentru „data viitoare”, o călătorie care va fi aproape în totalitate dedicată muzeelor), Parlamentul (o construcţie trasă la indigo după templele greceşti, cu Atena –monumentală- în faţă), Burgtheater, Universitatea. Statuia Mariei Terezia "străjuind" muzeele. Ceva mai încolo, Goethe, faţă în faţă cu Schiller. Jugendstil la el acasă şi mostra perfectă- Secession. Grădinile acoperind jumătate din suprafaţa oraşului. Ciclişti şi skateri distrându-se lângă palat. Jogging în grădinile Schonbrunn-ului.
Dar toate astea sunt aproape neglijabile pe lângă ceea ce am trăit la Stephansdom [...]

"Poesis Internaţional"

A apărut (cu un concept promiţător) primul număr al revistei "Poesis Internaţional",
în paginile căreia mă regăsesc şi eu, cu un grupaj de poeme.
Revista poate fi citită în format pdf aici.